— Tenis!

— Ping-pong!

Lucrurile n-aveau să se termine cu bine. Ender decise că ar prefera să râdă la urmă. Când Stilson întinse braţul să-l înghiontească iarăşi, băieţelul încercă să-l prindă. Nu reuşi.

— Hopa, vrei să te baţi cu mine, da? Vrei să te baţi cu mine, Terţule?

Cei din spatele lui Ender îl înşfăcară, ţinându-l nemişcat.

Râse, deşi nu-i ardea deloc de râs:

— Aşa mulţi trebuie să fiţi ca să bateţi un Terţ?

— Noi suntem oameni, nu Terţi, băi rahatule! Tu n-ai putere nici cât o ceapă degerată.

Totuşi, îl eliberară. Imediat, Ender lovi puternic şi fulgerător cu piciorul, izbindu-l pe Stilson drept în piept. Băiatul căzu. Ender rămase surprins — nu se aşteptase să-l doboare dintr-o lovitură. Nu se gândise că Stilson nu luase în serios o asemenea luptă, că nu se aşteptase la un atac disperat.

Pentru o clipă, ceilalţi se retraseră şi Stilson rămase inert. Poate că se întrebau dacă nu cumva e mort. Ender însă căuta să găsească o cale de a preîntâmpina orice răzbunare. De a-i opri pe băieţi să-l atace a doua zi în haită. „Trebuie să câştig acum, şi pentru totdeauna, altfel va trebui să mă bat în fiecare zi, şi va fi din ce în ce mai rău.”

Deşi avea numai şase ani, Ender cunoştea legile nerostite ale luptelor dintre oameni. Era interzis să loveşti adversarul care zace neajutorat; doar un animal putea face aşa ceva.

De aceea, se apropie de trupul nemişcat al lui Stilson şi-l izbi din nou, cu răutate, în coaste. Stilson gemu şi se rostogoli, încercând să scape. Îl urmări şi-l lovi iarăşi, în testicule. Băiatul nu mai scoase nici un sunet; se chirci, şi de sub pleoape îi ţâşniră lacrimi.

Ender se întoarse şi-i privi cu răceală pe ceilalţi.

— Poate că vă trece prin minte să săriţi cu toţii pe mine. Probabil că m-aţi snopi în bătaie. Nu uitaţi însă ce le fac celor care-mi vor răul. Vă veţi întreba mereu când o să vă cad în spate şi cât de rău o să vă fie.