Îl lovi pe Stilson cu piciorul în faţă. Sângele din nasul acestuia împroşcă solul.
— Nu atât de rău, urmă Ender. Mult mai rău.
Se întoarse şi plecă. Nimeni nu veni după el. Coti pe coridorul care ducea la staţia de autobuz. Înapoia lui, îi putea auzi pe băieţi vorbind:
— Mamă-ă! Ia uite la el! L-a terminat!
Ender îşi lipi fruntea de peretele coridorului şi plânse, până apăru autobuzul. „Exact ca Peter! Cum mi-au luat monitorul, sunt exact ca Peter.”
Capitolul 2
PETER
— Bun, e scos. Cum se descurcă?
— Când trăieşti câţiva ani în trupul cuiva, te obişnuieşti cu el. Acum îi privesc chipul. Nu ştiu ce se întâmplă. Nu sunt obişnuit să-i văd expresia feţei. Sunt obişnuit s-o simt.
— Haide, nu-i vorba de psihanaliză! Suntem soldaţi, nu vraci. L-ai văzut cum l-a rupt în bătaie pe şeful bandei.
— A fost foarte meticulos. Nu numai că l-a bătut, l-a terminat! Ca Mazer Rackham la…
— Scuteşte-mă! Deci comisia apreciază că a absolvit?
— În mare parte. Să vedem ce va face cu fratele său, acum când nu mai are monitorul.
— Fratele… Nu ţi-e teamă ce i-ar putea face lui frate-su?
— Chiar tu mi-ai spus că nu există nici un risc.
— Am mai reluat unele benzi. N-am ce face… Îmi place puştiul. Cred că o să-l nenorocim.
— Bineînţeles că asta o să facem. E meseria noastră. Noi suntem vrăjitoarea cea rea. Promitem turtă-dulce, dar îi mâncăm pe copilaşi de vii.
— Îmi pare rău, Ender, şopti Valentine. Îi privea plasturele de pe gât.
Ender atinse peretele şi uşa se închise înapoia lui.
— Nu-mi pasă. Mă bucur că nu-l mai am.
— Ce nu mai ai? Peter apăru în hol, muşcând dintr-un sandviş cu unt.