Un simplu locuitor insipid al şesurilor. Puteai să-l ghiceşti dintr-o privire. Trăsăturile nu-i erau nici caucaziene, nici mongoloide, nici negroide, deşi aveau caracteristici din toate aceste rase; o uniformitate care trebuie să fi durat secole pentru a se instala. La o gravitaţie de 9,98 m/s, alura îi era naturală. Louis apucă încă un bol cu băutură şi le zâmbi oaspeţilor săi.

Şi, ca într-o vrajă, se pomeni că se reflectă zâmbind într-o pereche de ochi argintii, aflaţi la câţiva centimetri de ai săi.

O anume Teela Brown se nimerise ochi în ochi şi piept în piept cu el. Femeia avea pielea vopsită în albastru, pudrată cu un nor de particule argintii; coafura ei era sub forma unei flăcări învolburate, iar ochii îi păreau două oglinzi convexe. Avea douăzeci de ani. Louis vorbise cu ea mai devreme. Conversaţia ei era ştearsă, plină de clişee şi de entuziasme ieftine, dar individa arăta bine.

— Trebuie neapărat să te întreb ceva, îi spuse ea cu sufletul la gură. Cum ai reuşit să aduci şi un Trinoc?

— Să nu-mi spui că mai este încă aici.

— O, nu, aerul lui era pe terminate şi a trebuit să plece acasă.

— O mică minciună diplomatică, o informă Louis. Generatorul de aer al unei asemenea făpturi poate funcţiona săptămâni în şir, fără vreo intervenţie. Dacă vrei să ştii, acest Trinoc a fost pe vremuri oaspetele şi prizonierul meu timp de câteva săptămâni. Nava şi echipajul său au fost spulberaţi undeva, pe la marginea spaţiului cunoscut, şi a trebuit să-l duc la Margrane, unde i s-a construit un fel de cutie în care să poată trăi.

Ochii fetei se rotunjiră uimiţi. Louis observă cu plăcere că se aflau la acelaşi nivel cu ai săi; fragila siluetă a Teelei Brown o făcea să pară mai scundă decât era. Apoi ea privi peste umărul lui Louis şi ochii i se rotunjiră şi mai mult. Louis se încruntă şi se întoarse.