— Am să-ţi înnod gâturile strâns de tot.

— Nu vei recurge la violenţă! Kzinul sări în picioare.

— Are dreptate, îl calmă Louis. Stai jos, Interlocutorule! N-o să obţii nimic omorând un Păpuşar.

Kzinul se aşeză la loc, şi încă o dată perna fu pe punctul de a exploda.

— Proiectul a fost abandonat, continuă Nessus. Am descoperit că războaiele Om-Kzin au limitat suficient de mult dezvoltarea ultimei rase, făcând-o aproape inofensivă. Dar am continuat să vă ţinem sub observaţie. În ultimele secole, aţi atacat lumile oamenilor de şase ori. De şase ori aţi fost învinşi, pierzând aproape două treimi din populaţia masculină în fiecare război. Oare mai e nevoie să subliniez nivelul de inteligenţă dovedit? Nu? În orice caz, niciodată n-aţi fost într-un pericol real de exterminare. Femelele voastre neraţionale au scăpat în cea mai mare parte neatinse, aşa încât, de fiecare dată, generaţia următoare i-a înlocuit pe cei pierduţi. Cu toate acestea, aţi pierdut un imperiu construit timp de mii de ani. În fine, din studiile noastre a reieşit clar că specia Kzinti evolua cu o viteză nebună.

— Evolua?

Nessus mârâi un răspuns în Graiul Hero. Louis tresări. Nu bănuise că asemenea sunete puteau fi emise de coardele vocale ale Păpuşarului.

— Da, îi răspunse Interlocutorul. Am bănuit că asta ai vrut să spui, dar tot nu înţeleg la ce se referă.

— Evoluţia depinde de supravieţuirea celor mai dotaţi. Timp de mai multe sute de ani, cei mai dotaţi indivizi ai speciei voastre au fost cei care au avut înţelepciunea sau stăpânirea de sine să evite lupta cu oamenii. Rezultatele se văd. De aproape două sute de ani-Kzinti, între voi şi oameni a fost pace.

— Dar un război n-ar fi avut nici un rost. Oricum nu l-am fi putut câştiga.