— Când specia mea a părăsit spaţiul cunoscut, eu nu m-am numărat printre ei, explică Păpuşarul. Am rămas în spaţiul cunoscut, deoarece ai mei aveau nevoie ca eu să mă aflu aici.
— Şi unde ai stat ascuns? Unde ne aflăm acum?
— Nu-ţi face griji! Te numeşti Louis Wu MMGREWPLH?
— Ştii şi asta? Mă căutai special pe mine?
— Da. Am descoperit cum putem manipula reţeaua planetară de cabine de transfer.
Acest lucru era posibil, îşi dădu seama Louis. Ar fi fost nevoie de sume imense pentru mituirea persoanelor potrivite, însă era posibil. Dar…
— De ce? întrebă el.
— Sunt necesare, într-adevăr, câteva explicaţii…
— Dar îmi vei da voie să ies de aici? Păpuşarul se gândi preţ de câteva clipe.
— Cred că nu am de ales. Mai întâi, însă, trebuie să ştii că sunt protejat. Arma mea te va opri dacă încerci să mă ataci.
Louis Wu replică dezgustat:
— Şi de ce aş face una ca asta? Păpuşarul nu răspunse.
— Acum îmi amintesc, continuă pământeanul. Sunteţi laşi. Întregul vostru sistem etic se bazează pe laşitate.
— Chiar dacă este inadecvat, acest raţionament ne va ajuta.
— Se putea şi mai rău, conchise Louis.
Fiecare specie raţională îşi avea punctele ei slabe. Oricum, laşitatea Păpuşarului putea fi acceptată mai uşor decât rasismul împins până la paranoia al unui Trinoc sau instinctele ucigaşe ale unui Kzin sau ale unui Grog, cu substitutele sale… deconcertante pentru mâini.
Imaginea Păpuşarului adusese cu ea o avalanşă de amintiri de mult uitate. Informaţiile despre semenii săi şi imperiul lor comercial, legăturile cu oamenii, brusca şi şocanta lor dispariţie se amestecau cu amintirea gustului primei ţigări fumate, senzaţia tactilă a claviaturii unei maşini de scris sub nişte degete încă neantrenate, listele de cuvinte în interplanetară ce trebuiau învăţate pe de rost, sunetul şi gustul limbii materne, incertitudinile şi neplăcerile tinereţii. Îi studiase pe Păpuşari la un curs de istorie, la colegiu, apoi uitase complet de existenţa lor timp de o sută optzeci de ani. Incredibil cum putea mintea unui om să reţină atât de multe.