
Davidson se grăbi prin aşezare, cu soarele dimineţii în ochi, respirând mirosul de lemn proaspăt tăiat şi fumul dulceag al frunzelor înălţându-se prin aerul cald. Lucrurile erau destul de ordonate pentru o tabără forestieră. Cei două sute de bărbaţi din tabără îmblânziseră, în numai trei luni — E, o porţiune bunicică din sălbăticie. Tabăra Smith: două cupole mari din plastic ondulat, patruzeci de barăci din lemn, construite de creechi, gaterul şi crematoriul, lăsând un norişor albastru peste zeci de metri pătraţi de buşteni şi cherestea; mai sus, câmpul de aterizare şi hangarul cel mare din prefabricate, destinat elicopterelor şi maşinilor grele. Asta era totul. Însă atunci când sosiseră ei, nu existase absolut nimic. Numai copaci. Un codru întunecat de trunchiuri răsucite şi încolăcite, fără de sfârşit şi fără de înţeles. Un râu leneş acoperit şi sufocat de pădure, câteva colibe ale creechilor pitite după tulpini, căprioare roşii, maimuţe păroase, păsări. Şi copaci. Rădăcini, trunchiuri, ramuri, crenguţe, frunze; frunze deasupra capului şi sub tălpi, în faţă şi în ochi, nenumărate frunze pe nenumăraţi copaci.
