În cea mai mare parte, Noul Tahiti era alcătuită din apă: oceane calde şi puţin adânci, întrerupte ici şi colo de recife, insuliţe şi arhipelaguri, precum şi de cele cinci mari Ţinuturi care alcătuiau un arc de 2 500 de kilometri în sectorul sferic nord-vest. Iar toate continentele acelea erau acoperite cu copaci.

Ocean şi pădure. Ele erau opţiunile pe Noul Tahiti. Apă şi soare sau umbră şi frunze.

Oamenii se aflau însă acolo ca să risipească umbra şi să transforme hăţişurile în scânduri netede, care pe Pământ erau mai preţioase decât aurul. Nu era nici o exagerare, deoarece aurul se putea obţine din apa de mare, sau de sub gheţurile Antarcticei, pe când lemnul, nu; lemnul era produs numai de copaci. Iar pe Pământ devenise, într-adevăr, un lux necesar. De aceea, pădurile străine deveniseră lemn. Două sute de bărbaţi cu fierăstraie automate şi topoare tăiaseră deja, în numai trei săptămâni, opt Fâşii, late de un kilometru şi jumătate, în Ţinutul Smith. Cioturile Fâşiei cea mai apropiată de tabără erau de acum albe şi sfărâmicioase; tratate chimic, aveau să se transforme într-o cenuşă fertilă până la sosirea coloniştilor permanenţi, fermierii, care aveau să se instaleze în Ţinutul Smith. Acestora nu le mai rămânea decât să planteze seminţele şi să aştepte încolţirea lor.

Toate acestea se mai făcuseră odată, de mult. Asta era ceva straniu şi reprezenta, de fapt, dovada că Noul Tahiti era destinat oamenilor. Tot ceea ce se găsea acolo venise de pe Pământ cu un milion de ani în urmă, iar evoluţia urmase o linie atât de asemănătoare încât recunoşteai imediat orice: pin, stejar, nuc, castan, brad, ilice, frasin; căprioară, pasăre, şoarece, pisică, jder, maimuţă. Bineînţeles, umanoizii de pe Hain-Davenant pretindeau că ei făcuseră lucrul acesta, în aceeaşi perioadă în care colonizaseră Pământul dar, dacă-i ascultai pe ET-ii ăia, descopereai că ei ar fi populat toate planetele din galaxie şi ar fi inventat totul, de la sex şi până la pioneze. Teoriile despre Atlantida erau mult mai realiste şi planeta ar fi putut foarte bine să fie o colonie atlantă uitată. Oamenii însă muriseră. Iar fiinţa cea mai asemănătoare lor, care se dezvoltase din linia maimuţelor pentru a-i înlocui, era creechul.