— Mi-ar place să scap de ei, căpitane.

— De creechi? Cum adică, Ok?

— Să-i las să plece. La gater nu-i pot face să muncească îndeajuns ca să am motiv să-i păstrez. Nu reprezintă decât, pur şi simplu, o bătaie de cap.

— Lucrează, dacă ştii cum să-i iei. Ei au ridicat tabăra.

Chipul de obsidian al lui Oknanawi era neclintit.

— În fine, pesemne că tu ştii cum să-i iei. Eu nu ştiu. Făcu o pauză, apoi urmă: În cursul de Istorie Aplicată, pe care l-am urmat în timpul pregătirii pentru Zone de Frontieră, se spunea că sclavia n-a dat niciodată roade. N-a fost rentabilă.

— Aşa-i, dar aici nu-i sclavie, Ok, băiatule. Sclavii înseamnă oameni. Când creşti vite, e vorba de sclavie? Nu. Şi e o ocupaţie rentabilă.

Oknanawi încuviinţă impasibil, dar continuă:

— Sunt prea mititei. Am încercat să-i înfometez pe cei mai rahitici. Pur şi simplu, stau şi se zgâiesc în gol.

— Sunt mici, aşa-i, dar nu te lăsa prostit, Ok. Sunt duri; au o rezistenţă colosală şi nu simt durerea la fel ca oamenii. Nu uita asta, Ok. Tu crezi că dacă-l pocneşti pe unul este ca şi cum ai lovi un copil. Crede-mă, dacă ar fi după ce simt ei, puteai tot atât de bine, să dai într-un robot. Uite, te-ai culcat cu câteva din femele şi ai văzut că parcă nu simt nimic, nici plăcere, nici durere; stau acolo, ca nişte saltele, indiferent ce le-ai face. Toţi sunt aşa. Poate c-au mai mulţi nervi primitivi decât oamenii. Ca peştii, de pildă. Să-ţi zic o chestie scârboasă, apropo de asta. Pe când eram în Central, înainte de a veni aici, unul din masculii îmblânziţi a sărit la mine. Ştiu că ţi s-a spus că ei nu luptă niciodată, însă ăsta a venit glonţ la mine şi noroc că nu era înarmat altfel m-ar fi omorât. Aproape c-a trebuit să-l ucid, ca să-mi dea drumul. Şi revenea tot mereu. E incredibil câte lovituri a primit, fără ca măcar să le simtă. Ca un gândac pe care trebuie să-l striveşti, deoarece nu ştie c-a fost deja călcat. Uite aici.