— Neplăcerile mi le-am pricinuit singur, îmi răspunse, printr-o acţiune ce n-are nici o legătură cu dumneata, domnule Ai. Ştii că între Karhide şi Orgoreyn există un conflict cauzat de o porţiune dintre hotarul nostru şi Cataracta Nordică, lângă Sassinoth. Bunicul lui Argaven a revendicat Valea Sinoth pentru Karhide, dar Comensualii n-au recunoscut niciodată pretenţia respectivă. Pentru un strat gros de zăpadă ajunge, un singur nor. Ajutasem câţiva fermieri karhidish din vale să se mute înapoi în est, dincolo de vechiul hotar, gândindu-mă că acest conflict s-ar putea stinge de la sine dacă valea era pur şi simplu lăsată la orgota — care trăiesc acolo de câteva milenii. Cu câţiva ani în urmă, am făcut parte din Administraţia Cataractei Nordice şi i-am cunoscut pe fermierii aceia. Îmi repugnă ca ei să fie ucişi în urma unei invazii sau să fie trimişi la Fermele de Voluntari din Orgoreyn. De ce să nu elimin însuşi subiectul disputei…? Ideea aceasta nu este însă patriotică. Dimpotrivă, este o trădare şi pune la îndoială însuşi shifgrethorul regelui.

Ironiile lui şi aceste referiri la o dispută cu Orgoreynul pe teme de frontieră nu mă interesau. Am revenit la chestiunea care ne privea pe noi doi. Indiferent dacă mă încredeam sau nu în el, îmi putea fi încă util.

— Scuză-mă, i-am spus, dar sunt dezolat că problema câtorva fermieri poate periclita şansele misiunii mele pe lângă rege. Miza e mult mai importantă decât câţiva kilometri de frontieră.

— Da. Mult mai importantă. Dar poate că Ecumenul, care se întinde pe o sută de ani-lumină, va fi răbdător cu noi încă o vreme.

— Stabilii Ecumenului sunt oameni foarte răbdători. Ei vor aştepta o sută, chiar cinci sute de ani, pentru ca ţările de pe Grethen să delibereze şi să analizeze dacă se vor alătura sau nu restului omenirii. Eu vorbesc motivat de o speranţă personală. Şi de o dezamăgire personală. Mărturisesc, crezusem că, beneficiind de ajutorul dumitale…