Încrustată cu safire limonii, de sute de ani, nici un rege n-a mai suit în ea. Este o relicvă ceremonială din „Foarte-De-Demult". O însoţesc opt gărzi înarmate cu arme de foc, de asemenea vestigii ale unui trecut barbar, însă în perfectă stare de funcţionare, încărcate cu gloanţe din fier moale. Moartea umblă înapoia regelui. În spatele morţii vin studenţii Şcolilor de Meşteşugari, ai Colegiilor, ai Comercialelor şi Vetrelor regale, lungi şiruri de copii şi tineri înveşmântaţi în alb, roşu, auriu şi verde. Parada e încheiată de mai multe maşini negre, rulând lent şi silenţios.

Alaiul regelui, din care fac parte şi eu, se adună pe o platformă din buşteni proaspăt retezaţi, lângă arcul neterminat al Porţii Râului. Ceremonia este pricinuită tocmai de terminarea arcului şi de inaugurarea noului drum şi a portului fluvial din Erhenrang, un vast proiect edilitar ce a durat cinci ani şi care va slăvi domnia lui Argaven al XV-lea în cronicile Karhidei. Stăm destul de înghesuiţi pe platformă, în straiele noastre voluminoase, acum jilave. Ploaia a încetat şi străluceşte soarele, splendidul, sclipitorul, trădătorul soare al Iernii. Mă adresez persoanei din stânga mea:

— E cald. E aproape zăpuşeală.

— Aşa-i, îmi răspunde un karhidean voinic, smead, cu părul des şi lins, purtând o tunică grea din piele verde, încrustată cu aur, o cămaşă albă, groasă, pantaloni bufanţi, iar la gât un lanţ din zale masive de argint, lat de o palmă.

Aşa cum stăm, înghesuiţi pe platformă, feţele orăşenilor ne înconjură precum nenumăratele pietricele cafenii, rotunde, sclipind ca mica din miile de ochi atenţi.

Regele urcă o pasarelă din buşteni negeluiţi, care duce până în vârful arcului ce se înaltă mult deasupra mulţimii, a cheiului şi râului. În acest timp, mulţimea se foieşte şi răsună un murmur unanim: „Argaven!" Suveranul nu răspunde.