Nimeni nu se aşteaptă s-o facă. Gossiworii emit o rafală asurzitoare, discordantă, şi amuţesc. Tăcere. Soarele străluceşte deasupra oraşului, a râului, a mulţimii şi a regelui. Dedesubt, pietrarii instalaseră deja un scripete electric şi, pe măsură ce Argaven urcă, cheia de boltă a arcului, un bloc de aproape o tonă, trece pe lângă el într-o benă, este ridicat, potrivit şi aşezat aproape fără zgomot în interstiţiul dintre piloni, transformându-i într-un tot, o arcadă. Sus pe schelă, un zidar cu mistrie şi cancioc îl aşteaptă pe rege. Toţi ceilalţi muncitori coboară pe scări de frânghie aidoma unor furnici. Regele şi zidarul îngenunchează sus, între râu şi soare, pe podişca micuţă. Luând mistria, Argaven începe să cimenteze lungile îmbinări ale cheii de boltă. Nu pune doar primul strat, lăsându-l pe pietrar se termine, ci lucrează metodic. Foloseşte un mortar trandafiriu, diferit de celălalt. După cinci sau zece minute, îl întreb pe tovarăşul din stânga:

— Întotdeauna cheia de boltă se fixează cu ciment roşu?

Aceeaşi culoare este vizibilă în fiecare arc al Podului Vechi, care se avântă elegant în amonte.

Ştergându-şi sudoarea de pe fruntea întunecată, bărbatul — bărbat trebuie să-i spun, deoarece l-am numit el — îmi răspunde:

— Foarte-De-Demult, cheile de boltă erau îmbinate cu un ciment preparat din făină de oase amestecată cu sânge. Oase omeneşti, sânge omenesc… Fără legătura sângelui, bolta s-ar prăbuşi, înţelegi? În ziua de azi, folosim sânge de animale.

Vorbeşte adesea aşa, deschis, totuşi precaut, ironic, parcă mereu conştient că eu văd şi judec ca un străin: o trăsătură rară la un popor atât de izolat şi la un rang aşa important. El este unul dintre cei mai puternici bărbaţi ai Regatului. Nu ştiu exact care ar putea fi echivalentul istoric al poziţiei sale, vizir, prim-ministru sau cancelar. Termenul karhidish care o denumeşte înseamnă Urechea Regelui. Este Lordul unui Domeniu şi Lord Al Regatului, unul dintre cei care împing istoria înainte. Se numeşte Therem Harth rem ir Estraven.