Regele pare să fi terminat munca şi mă bucur, trecând pe sub arc, pe păienjenişul de schele, continuă însă de cealaltă parte a cheii de boltă. În Karhide, graba este inutilă. Oamenii de aici nu sunt flegmatici, ci, mai degrabă, încăpăţânaţi. Un lucru început trebuie dus la bun sfârşit. Mulţimea de pe digul Sess e mulţumită să-şi privească suveranul lucrând, dar eu am transpirat şi mă plictisesc. Niciodată nu mi-a fost atât de cald pe Iarnă şi nici nu-mi va mai fi vreodată, totuşi, nu sesizez unicitatea evenimentului. Sunt îmbrăcat pentru o eră glaciară: mai multe rânduri de haine, ţesături din fibre vegetale, din fibre artificiale, blănuri şi piele — o armură masivă împotriva frigului, în interiorul căreia mă veştejesc precum frunza unei legume. Ca să-mi alung plictiseala, îi cercetez pe ceilalţi participanţi la paradă, înghesuiţi în jurul platformei, cu drapelele Domeniilor şi Clanurilor atârnând nemişcate şi strălucitoare în lumina soarelui, şi, într-o doară, îl întreb pe Estraven despre diverse însemne. El le cunoaşte pe toate, deşi sunt sute, unele din Domenii îndepărtate, Vetre şi grupări de triburi din Pering Storm sau din Ţinutul Kerm.

— Eu însumi sunt din Kerm, îmi spune când îi admir ştiinţa. Oricum, este de datoria mea să cunosc Domeniile. Ele formează statul Karhide. A guverna ţara asta înseamnă a-i guverna pe Lorzii ei. Ceea ce nu s-a reuşit niciodată. Cunoşti proverbul: „Karhide nu-i o naţiune, ci o ceartă în familie"?

Nu-l cunosc şi bănuiesc că l-a inventat Estraven. Poartă pecetea lui.

În aceeaşi clipă, un alt membru al Kyorremyei — parlamentul condus de Estraven — îşi croieşte drum până la el şi începe să-i vorbească. Este vărul regelui, Pemmer Harge rem ir Tibe. Vorbeşte încet, cu o atitudine adesea insolentă, şi zâmbeşte des. Acoperit de şiroaie de apă, aidoma gheţii sub soare, Estraven rămâne nemişcat şi indiferent ca gheaţa, răspunzând şoaptelor lui Tibe cu glas tare, pe un ton a cărui politeţe indiferentă îl pune pe celălalt într-o postură oarecum ridicolă.