Îmbrăcămintea de pe ea era verde-cafenie, suficientă ca s-o poată înfăşura de câteva ori şi s-o facă să arate asemeni unei plante fără formă, ceea ce reprezenta o şmecherie croitorească, dacă există aşa ceva — în afară de cazul că era din nou însărcinată, lucru de care mă îndoiam.

— Ei bine, dacă vrei să ştii, sunt bine, i-am spus eu. Insă n-am fost în Ceylon. Majoritatea timpului m-am aflat în Mediterana.

Din interior, se auzeau aplauze. Mi-a părut bine că mă găseam afară. Interpreţii tocmai terminaseră piesa lui Graber intitulată Masca lui Demeter, pe care autorul o scrisese în pentametru, în onoarea oaspetelui nostru din Vega; chestia durase două ore şi era proastă. Phil Graber, un om bine educat şi cu părul rar, considera că treaba este la locul ei, însă noi cam duceam lipsă de laureaţi în ziua când l-am ales pe el. Phil se simţea atras de ideile iui Rabindranath Tagore şi ale lui Chris Isherwood, având înclinaţie spre scrierea de epopei metafizice îngrozitor de lungi, discutarea detaliată a problemelor iluminismului şi practicarea zilnică, pe plajă, a unor exerciţii de respiraţie. În rest, era o fiinţă umană cât se poate de decentă.

Aplauzele se stinseră şi am auzit apoi sunetele melodioase ale thelinstrei, ca şi vocile celor ce începeau să. vorbească.

Ellen se sprijini cu spatele de balustradă.

— Aud că acum eşti oarecum căsătorit…

— Adevărat, am recunoscut eu; şi oarecum răvăşit. De ce m-au chemat înapoi?

— Întreabă-ţi şeful.

— L-am întrebat. Mi-a zis că urmează s-o fac pe ghidul. Ceea ce vreau totuşi să ştiu, este de ce? Care-i adevăratul motiv? M-am tot gândit la asta şi sunt tot mai nedumerit.

— Şi eu de unde să ştiu?

— Tu le ştii pe toate.