— În acest caz, ar trebui să te descurci fără el.

— Asta nu-i un motiv ca să-l tratezi la modul cum ai făcut-o.

— Ba eu cred că da, altfel n-aş fi procedat aşa. În al doilea rând, am întrebat ce-am vrut şi este dreptul dumitale să-mi răspunzi sau nu, după cum îţi convine — ceea ce ai şi făcut. În sfârşit, nu te-a forţat nimeni, la nimic. Eşti funcţionar. Ţi s-a dat o însărcinare. Ceartă-te cu Oficiul tău, nu cu mine. Şi, dacă mă gândesc bine, mă îndoiesc că ai suficiente date ca să foloseşti cuvântul „toană” cu uşurinţa cu care ai făcut-o, încheie el.

Judecând după expresia feţei lui Lorel, se pare că ulcerul făcea şi el un comentariu tăcut, în timp ce eu remarcam următoarele:

— Atunci numeşte-ţi grosolănia „o abordarea deschisă”, dacă vrei (sau produsul unei alte culturi) şi justifică-ţi influenţa cu sofismele şi răstălmăcirile care-ţi plac, dar mai ales oferă-mi toată gama de judecăţi false pe care le emiţi, pentru ca să te pot judeca, la rândul meu. Te comporţi ca un reprezentant regal într-o colonie a Coroanei, am zis eu, apăsând pe iniţiale, şi asta nu-mi place. Ţi-am citit toate cărţile. Le-am citit şi pe cele ale bunicului tău — de exemplu „Lamentaţia unei târfe pământene” — dar tu n-ai să fii niciodată omul care este el. El are ceva ce se numeşte compasiune. Tu nu ai. Orice simţi în legătură cu bătrânul Phil, ţie ţi se potriveşte de două ori mai mult, aşa cum o să arăt eu, în cartea mea.

Partea cu privire la bunic trebuie să-l fi atins într-un punct dureros, căci ochii îi scânteiară când privirea mea albastră se ciocni de-a lui.

— Aşa că mă doare-n cot de tine, i-am zis — sau, în tot cazul, ceva asemănător, în limba vegană.

Sands nu vorbeşte suficient de bine vegana ca să fi înţeles cele spuse, dar a început imediat să scoată sunete conciliante, uitându-se în jur să vadă dacă nu ne auzise cineva.

— Conrad, regăseşte-ţi, te rog, atitudinea profesională …Srin, Shtigo, ce-ar fi să continuăm cu planificarea?