Se aşternu un moment de linişte.

Un bărbat de pe una din bănci se ridică să spună ceva, dar se aşeză grabnic la loc, când îl văzu pe Consilierul Falco că se pregătea să vorbească.

— Mulţumesc, doamnă Adelson, spuse Falco. Veţi fi informaţi despre decizia Consiliului privind această propunere. Domnule Brown, care este următorul punct de pe ordinea de zi?

Cu o mână, funcţionarul cel creţ făcu gesturi frenetice spre locuitorii din Oraş, în timp ce cu alta încerca să-şi găsească locul printre hârtiile de pe pupitrul său. Cele două santinele înaintară şi îi flancară pe cei cinci orăşeni.

— Veniţi!, le ordonă una dintre ele.

— Scuzaţi-mă, le spuse Vera, blând. Consilier Falco, mă tem că din nou este o neînţelegere. Noi am luat hotărârea de a întreprinde expediţia. Acum, dorim ca împreună cu dumneavoastră să o definitivăm. Nici noi, nici dumneavoastră nu putem decide separat într-o problemă care ne priveşte pe toţi,

— Aţi înţeles greşit, spuse Falco, privind pe deasupra capului Verei. Voi aţi făcut o propunere. Decizia este de competenţa Guvernului planetei Victoria.

Vera zâmbi.

— Ştiu că nu sunteţi obişnuit ca femeile să ia cuvântul la întrunirile dumneavoastră, poate ar fi mai bine dacă Ian Serov ar vorbi pentru noi. Ea păşi înapoi şi un bărbat masiv, cu tenul palid, îi luă locul.

— Vedeţi, spuse el, de parcă ar fi continuat propoziţia Verei, în primul rând trebuie să stabilim ceea ce dorim şi cum să o facem, şi apoi, când vom fi de acord cu asta, o vom face.

— Subiectul este închis, interveni plat Consilierul Helder, aşezat pe estradă în stânga lui Falco. Dacă veţi continua să împiedicaţi lucrările Plenului, veţi fi îndepărtaţi cu forţa.

— Nu obstrucţionăm lucrările, ci încercăm să stabilim ce-i de făcut, zise Jan. Nu ştia ce să facă cu mâinile-i mari, care-i atârnau incomode de o parte şi de alta a trupului, pe jumătate încordate, căutând coada unei săpăligi rătăcite. Trebuie să terminăm de discutat această afacere. Falco spuse foarte încet:



32 из 145