— Cerceii dumitale, murmură el. Cumpăraţi de aici, oare?

— Nu, zise ea. De acasă.

Childan dădu din cap. Nu-s obiecte de artă americană contemporană; doar trecutul putea fi reprezentat aici, într-un astfel de magazin ca al lui.

— Staţi mult aici? întrebă. La noi, în San Francisco?

— Sunt detaşat pentru o perioadă nedefinită, zise bărbatul. Cu Comisia de Evaluare a Proiectului privind Nivelul de Viaţă în zonele Dezavantajate.

Pe faţă i se citea mândria. Nicidecum caznă. Nu a răcanilor neciopliţi, care mestecă gumă, cu mutrele lor lacome de ţărani, fâţâindu-se pe Market Street

— Aţi fi dorit nişte obiecte de artă etnografică americană tradiţională, pentru cadouri? întrebă Childan. Sau poate ca să vă decoraţi noul apartament pentru cât staţi aici?

Dacă era vorba de aceasta din urmă… inima îi zvâcni.

— Presupunere exactă, spuse fata. Începem decorarea. Un pic nedecişi. Credeţi că ne puteţi ajuta?

— Aş putea aranja să vin la dumneavoastră acasă, da, zise Childan. Să iau cu mine câteva mostre, să vă pot sugera în context, după cum doriţi dumneavoastră. Este, desigur, specialitatea noastră.

Îşi lăsă ochii în jos, pentru a-şi ascunde speranţa. Putea fi vorba de mii de dolari.

— Primesc o masă New England, arţar, încheiată numai în lemn, fără cuie. Imensă frumuseţe şi valoare. Şi o oglindă din vremea Războiului din 1812. De asemenea, artă indigenă: câteva covoare din păr de capră, în culori vegetale.

— Eu unul, zise bărbatul, prefer arta citadină.

— Da, făcu Childan cu entuziasm. Ascultaţi, domnule. Am o pictură murală, din anii '30, pe lemn, patru panouri, înfăţişându-l pe Horace Greeley

— O, făcu bărbatul cu ochii lui negri în flăcări.

— Şi un fonograf Victrola, de la 1920, montat într-o comodă lăcuită.