— O!

— Şi, domnule, ascultaţi: pictură înrămată, semnată de Jean Harlow

Bărbatul făcu ochii mari.

— Facem aranjamentele? întrebă Childan, prinzând corect momentul psihologic. Îşi scoase din buzunarul interior al hainei pixul şi carneţelul.

— Am să-mi notez numele şi adresa dumneavoastră, domnule şi doamnă.

După aceea, când perechea ieşi agale din magazinul lui, Childan stătu, cu mâinile la spate, privind în stradă. Bucurie. Dacă toate zilele de afaceri ar fi ca asta… dar era mai mult decât o afacere, era succesul magazinului lui. A fost o şansă să intre într-o relaţie socială cu o tânără pereche de japonezi, acceptat mai degrabă ca om decât ca yankeu, sau şi mai bine, ca negustor de obiecte de artă. Da, tinerii de azi, din generaţia care se ridică acum, care nu-şi aduc aminte de vremurile dinainte de război sau chiar de războiul însuşi — erau speranţa omenirii. Diferenţele dintre poziţiile sociale nu aveau semnificaţie pentru ei.

Se va sfârşi, se gândi Childan. Cândva. Însăşi ideea de poziţie socială. Nici guvernanţi, nici guvernaţi — oameni.

Şi totuşi tremura de frică, imaginându-se cum le va bate la uşă. Îşi examină însemnările. Familia Kasoura. Odată înăuntru, fără îndoială, i s-ar oferi ceai. Ar face oare totul cum se cuvine? Ar şti gestul şi vorbele potrivite fiecărui moment? Ori s-ar umple de ruşine, ca un barbar, prin cine ştie ce greşeală nefericită?

Pe fată o chema Betty. Câtă înţelegere pe chipul ei, se gândi. Ochii blânzi, plini de simpatie. Desigur, chiar şi în timpul scurt cât a stat în magazin, îi citise năzuinţele şi neîmplinirile.

Speranţele lui… se simţi deodată ameţit. Ce aspiraţii vecine cu nebunia, dacă nu sinucigaşe, avea el? Dar, se ştia, relaţiile dintre japonezi şi yankei, în general, erau între bărbaţi japonezi şi femei yankee. Asta… ideea îl făcu să-şi piardă curajul. Şi mai era şi măritată. Îşi goni din minte procesiunea gândurilor involuntare şi începu să deschidă preocupat poşta de dimineaţă.