Stând întins în pat şi privind la vechea lustră din tavan, prin minte îi bântuiau planuri peste planuri. Se putea, de pildă, strecura dincolo, în Statele Munţilor Stâncoşi. Dar erau în relaţii destul de bune cu S.P.A. şi ar putea fi extrădat. Dar în Sud? Corpul i se scutură de oroare. Uh! Asta nu. Ca alb, ar avea spaţiu din belşug, de fapt mai mult decât are aici, în S.P.A. Dar… nu-i trebuia genul ăla de spaţiu.

Şi, cel mai rău, Sudul avea o sumedenie de legături economice, ideologice, şi Dumnezeu ştie mai de care, cu Reich-ul. Iar Frank Frink era evreu.

Frank Frink era numele lui original. Se născuse pe Coasta de Est, în New York, iar în 1941 fusese înrolat în armata Statelor Unite ale Americii, imediat după colapsul Rusiei. După ce japonezii luaseră Hawaii-ul, fusese trimis pe Coasta de Vest. Când s-a sfârşit războiul, se afla acolo, de partea japoneză a liniei de demarcaţie. Şi tot aici se afla şi azi, după cincisprezece ani.

În 1947, în Ziua Capitulării, o luase razna, mai mult sau mai puţin. Urându-i pe japonezi aşa cum îi ura el, jurase să se răzbune; îşi îngropase armele din dotare la trei metri sub pământ, într-o pivniţă, înfăşurate şi unse bine, pentru ziua când avea să se ridice, împreună cu ai lui. Oricum, timpul avea darul să vindece multe, fapt pe care nu-l pusese la socoteală. Când se gândea acum la imensa baie de sânge, la epurările pinocilor şi ale stăpânilor lor se simţea ca şi cum, răsfoind un album pătat de timp, din vremea liceului, ar fi dat peste consemnarea aspiraţiilor adolescenţei sale. Frank "Peştişorul de aur" Frink va fi paleontolog şi făgăduieşte să se însoare cu Norma Prout. Norma Prout era schönes Mädchen

Dar, ia stai. A fost unul, un oarecare domn Omuro, care obţinuse cu bani controlul asupra unei mari părţi a proprietăţilor de închiriat din San Francisco, zona centrală, şi care fusese pentru un timp proprietarul lui Frank.