— Van, lasă-l încolo de măturat, rosti Donald enervat. Mereu te fâțâi cu mătura aia. Și degeaba, ca mai curat n-o să fie.

— Portarul trebuie să dea cu mătura, observă Andrei sentențios, răsucindu-și palma dreaptă. I se părea că își luxase un ligament.

— Oricum gunoiul se va strânge iar, zise Donald cu ură. Nici nu apucăm să ne întoarcem, și se va aduna și mai mult ca înainte…

Van aruncă gunoiul în ultimul tomberon, îl îndesă cu fărașul și trânti capacul.

— Se poate, zise el cercetând cu privirea spațiul de sub poartă. Acum, acolo, era curat. Van se uită la Andrei și zâmbi. Apoi își ridică fața spre Donald și grăi: Vreau numai să vă amintesc…

— Haide, haide! strigă Donald cu nerăbdare.

Un — doi. Andrei și Van săltară tomberonul dintr-o smucitură. Trei-patru. Donald îl prinse, gemu, răcni, dar nu-l putu ține. Tomberonul se înclină și căzu cu zgomot pe asfalt. Conținutul zbură din el, la vreo zece metri depărtare, ca dintr-un tun. Apoi, golindu-se rapid din mers, se rostogoli zgomotos pe asfaltul curții. Ecoul răsunător se înălță ca o spirală spre cerul întunecat printre ziduri.

— Sufletul și dumnezeii mamei lui, zise Andrei, care abia izbuti să se arunce la o parte. Ai mâinile găurite?!…

— Am vrut doar să vă amintesc că acest tomberon are mânerul rupt, spuse Van cu blândețe.

El luă mătura și fărașul și se apucă de treabă. Donald se lăsă pe vine la marginea benei, punându-și mâinile între genunchi.

— Drăcia dracului… mormăi el cu glas stins. Blestemăția dracului… Era clar — ceva nu era în regulă cu el în ultima vreme, mai ales în seara asta, și Andrei renunță să-i mai spună ce crede el despre profesori și capacitatea lor de a se ocupa cu o treabă adevărată. Se duse după tomberon, apoi, întorcându-se lângă camion, își azvârli mănușile, își scoase țigările. Puțea îngrozitor, își aprinse în grabă o țigară și abia pe urmă îi oferi și lui Donald una. Donald clătină din cap tăcut. Andrei azvârli chibritul ars în tomberon și zise: