— Am glumit, zise Andrei cu un aer vinovat. La noi cu treaba asta nu se face negoț…

— Se face, zise Donald. Dumneata nici măcar asta nu știi, Andrei.

— Iar dumneata și pe asta o știi! se oțărî Andrei.

Cu o lună în urmă s-ar fi angajat cu Donald într-o dispută furibundă. Îl enerva cumplit faptul că americanul povestea mereu niște lucruri despre Rusia de care el, Andrei, habar nu avea. În adâncul sufletului, atunci, Andrei era convins că Donald îl păcălește sau repetă flecăreala răutăcioasă a lui Hurst. „Ia mai lasă-mă cu brașoavele lui Hurt al dumitale!”, zicea el, refuzând să asculte. Pe urmă însă a apărut acest avorton, Izea Katzman, și Andrei a renunțat la dispute, doar mârâia, arătându-și colții. Dracu’ știe de unde își însușiseră toate astea. Și neputința și-o explica prin împrejurarea că el venise aici din anul o mie nouă sute cincizeci și unu, iar ăștia doi — din șaizeci și șapte.

— Ești un om fericit, zise Donald pe neașteptate, se ridică și se duse spre tomberoanele de lângă cabină.

Andrei ridică din umeri și, străduindu-se să scape de senzația neplăcută, stârnită de această discuție, își puse mănușile și se apucă să strângă gunoiul puturos, ajutându-i lui Van. Nu știu, își zise el. Ce să spun — scârnă! Dar ce știi tu despre integrale? Ori, să zicem, despre constanta lui Hubble? Parcă sunt puțini aceia care nu știu destule…

Van îndesa ultimele resturi de gunoi, când în poartă, din stradă, își făcu apariția figura chipeșă a polițistului Kensi Ubukata.

— Aici, vă rog, se adresă el cuiva peste umăr și cu două degete îl salută militărește pe Andrei. Salutare, gunoierilor!

Din bezna străzii, în cercul de lumină galbenă, intră o fată și se opri alături de Kensi.

Era tinerică, vreo douăzeci de ani, nu mai mult, și foarte micuță, abia îi ajungea la umăr polițistului, și el destul de scund. Purta un pulover grosolan cu guler larg și o fustă strâmtă, pe fețișoara-i băiețească, palidă se distingeau buzele date cu ruj din belșug, părul lung, castaniu-deschis, îi cădea pe umeri.