Tu, Alvin, reprezinţi un fenomen repetat în Diaspar doar de cîteva ori de la întemeiere. Poate că, în toată această perioadă ai zăcut dormind în Băncile Memoriei, sau poate că ai fost creat doar cu numai douăzeci de ani în urmă printr-o permutare întîmplătoare. Poate că ai fost prevăzut încă de la început de către făuritorii oraşului, ori poate că eşti un accident al vremurilor noastre.
Nu ştim. Tot ceea ce ştim este atît: tu, Alvin, eşti singurul din întreaga specie umană care nu a mai trăit vreodată. Concret, eşti primul copil născut pe Pămînt în ultimele zece milioane de ani.
Trei
După ce Jeserac şi părinţii lui dispărură, Alvin rămase mult vreme nemişcat, străduindu-se să-şi golească mintea de orice gînd. Izolă total odaia în jurul lui, ca nimeni să nu-i întrerupă transa.
Nu dormea; somnul reprezenta pentru el o stare necunoscută, căci somnul aparţinea unei lumi cu nopţi şi zile, iar în Diaspar nu exista noapte. Transa se asemăna cel mai mult cu acea stare uitată şi, cu toate că nu era esenţială pentru el, ştia că avea să-l ajute să-şi relaxeze mintea.
Aflase puţine noutăţi. De mult bănuia cele relatate de Jeserac, însă una e să bănuieşti, şi cu totul altceva să ţi se confirme dincolo de orice posibilitate de respingere.
Urmau să-i afecteze aceste adevăruri viaţa, şi dacă da, în ce mod? N-avea cum să fie sigur, iar incertitudinea reprezenta o senzaţie inedită pentru el. Poale că n-avea să fie nici o diferenţă; dacă nu se va adapta complet Diasparului în această viaţă, o va face în următoarea… ori în alta.
Numai că formulînd acest gînd, mintea lui Alvin îl analiză şi îl respinse. Diasparul era poate suficient pentru alţii, dar nu şi pentru el. Nu se îndoia că ar ar fi putut trăi o mie de vieţi fără a-i epuiza minunile, experienţele pe care era capabil să ie ofere. Putea face asemenea lucruri… dar cu ele singure nu avea să fie mulţumit niciodată.