Vreo duzină de tineri înotau într-un bazin şi Alvin se opri să-i privească. Pe cei mai mulţi îi cunoştea din vedere, dacă nu după nume, iar pentru o clipă fu ispitit să li se alăture. Taina din suflet îl opri însă, şi se mulţumi cu rolul de spectator.

Din punct de vedre fizic, nu se putea spune care din tineri ieşise anul acela din Palatul Creaţiei şi care trăia în Diaspar de atîta timp cît Alvin. Deşi erau vizibile destule deosebiri în privinţa înălţimii şi a greutăţii, ele nu se corelau cîtuşi de puţin cu vîrsta. Pur şi simplu, oamenii se năşteau aşa şi, cu toate că, în general, persoanele mai înalte erau mai vîrstnice, nu era o regulă strictă.

Mai uşor te ghidai după figură. Unii «nou-născuţi» erau mai înalţi decît Alvin, însă aveau o expresie lipsită de maturitate, plină de surpriză şi uimire faţă de lumea în care se găseau, ceea ce îi trăda imediat. Era tulburător gîndul că, dormitînd neatinse în minţile lor, existau nenumărate imagini ale vieţilor trecute, pe care curînd aveau să şi le amintească. Alvin îi invidia, cu toate că nu era convins că avea de ce. Prima viaţă reprezenta un dar preţios ce nu se repeta. Era minunat să priveşti lumea întîia oară, în prospeţimea zorilor. Cît de bine ar fi fost să existe şi alţii asemeni lui, cărora să le poată împărtăşi gîndurile şi simţămintele!

Fizic vorbind, el era turnat în aceleaşi forme ca şi cei din apă. Corpul omenesc nu se schimbase în miliardul de ani scurs de la întemeierea Diasparului, deoarece tiparul de. bază fusese fixat pentru vecie în Băncile de Memorie ale oraşului. Se modificase însă, destul de substanţial, faţă de primitiva formă iniţială. Cele mai multe schimbări erau interne, invizibile ochiului. În lunga lui istorie, Omul se reclădise de mai multe ori în strădania de a termina cu bolile, o dată pentru totdeauna.

Dispăruseră accesoriile inutile, unghiile şi dinţii. Părul creştea numai pe cap, pe trup nu mai rămăsese nici o urmă.