Redevenise el însuşi. Aceasta era realitatea ― şi ştia cu exactitate ce urma să se întîmple în continuare.

Alystra apăru prima. Mai degrabă neliniştită decît iritată, deoarece dintre toţi, ea îl iubea.

― Oh, Alvin! se plînse privindu-i de pe peretele unde părea să se fi materializat. O aventură aşa de frumoasă! De ce a trebuit s-o strici?

― Îmi pare rău. N-am vrut… Pur şi simplu am crezut c-ar fi o idee bună…

Fu întrerupt de sosirea simultană a lui Callistron şi Floramus.

― Ascultă, Alvin, început cel dintîi. Este a treia oară că întrerupi o saga. Ieri ai stricat totul, dorind să ieşi din Valea Curcubeelor. Cu o zi înainte s-a întîmplat la fel, cînd ai încercat să ajungi înapoi la Origine, pe pista temporală pe care tocmai o exploram. Dacă nu respecţi regulile, n-ai decît să călătoreşti singur!

Dispăru furios, luîndu-i şi pe Floramus cu el. Narrillian nu se arăta niciodată; probabil era prea scîrbit de întreaga istorie. Rămăsese doar imaginea Alystrei, cu o privire întristată.

Alvin înclina cîmpul gravitaţional, se sculă în picioare şi păşi către masa pe care o materializase. Pe ea apăruse o tavă cu fructe exotice. Nu ceea ce intenţionase, dar în confuzia lui gîndurile i-o luaseră razna. Nedorind să se trădeze, apucă fructul cu aspectul ce! mai inofensiv şi-l gustă cu prudenţă.

― Bun, zise în cele din urmă Alystra, ce-ai de gînd să faci?

― Asta-i! mormăi Alvin posac. Eu unul cred că regulile sînt stupide. Şi în plus, cum să le ţin minte atunci cînd trăiesc o saga? Pur şi simplu, mă comport în modul ce mie îmi pare mai normal. Tu n-ai fi vrut să vezi muntele?