Alystra îl privi cu ochi măriţi de groază.

― Asta ar însemna să ieşi afară!

Alvin ştia că era zadarnic să discute. Se izbise iarăşi de bariera ce îl despărţea de toţi din lumea sa, condamnîndu-l poate la o viaţă lipsită de orice mulţumire. El dorea permanent să evadeze afară, atît în realitatea de zi cu zi, cît şi în vis. Totuşi, pentru ceilalţi locuitori ai Diasparului, «afară» avea semnificaţia unui coşmar căruia nu-i puteau face faţă. Pe cît posibil, evitau să vorbească despre el. Reprezenta ceva necurat şi rău, dar nici Jeserac, propriul său tutore, nu voia să-i destăinuie motivul.

Fata continua să-l privească cu ochi uimiţi, însă plini de dragoste.

― Eşti nefericit, Alvin. În Diaspar, nimeni nu are voie să fie nefericit. Vreau să vin să stăm de vorbă.

Tînărul clătină nepoliticos din cap. Ştia unde avea să ducă aşa ceva, iar în prezent nu simţea decît dorinţa de a fi singur. De două ori dezamăgită, Alystra dispăru.

Un oraş cu douăzeci de milioane de locuitori şi nu exista nimeni cu care să poată discuta cu adevărat. În felul lor, Eriston şi Etania ţineau la el, dar acum, cînd responsabilitatea li se apropia de sfîrşit, se mulţumeau să-l lase să-şi aleagă singur modul de viaţă şi distracţiile. În ultimii ani, pe măsură ce abaterile lui de la comportamentul obişnuit deveniseră tot mai evidente, tînărul Alvin simţise adesea nemuţumirea părinţilor. Nu faţă de el, poate că s-ar fi împotrivit unui astfel de sentiment, ci faţă de neşansa care-i desemnase tocmai pe ei, dintre milioanele de locuitori ai oraşului, să-l întîlnească pe Alvin cînd acesta ieşise din Palatul Creaţiei, cu douăzeci de ani în urmă.

Douăzeci de ani. Îşi amintea cel dintîi moment şi primele cuvinte auzite vreodată: «Bun venit, Alvin. Eu sînt Eriston, tatăl tău desemnat. Iar mama ta este Etania. «Cuvintele nu însemnaseră nimic atunci, însă mintea lui le înregistrase fără greşeală. Îşi aducea aminte cum îşi privise propriul trup; crescuse cu patru-cinci centimetri de atunci, dar de schimbat se schimbase foarte puţin. Apăruse pe lume complet dezvoltat şi, exceptînd statura, nu avea să arate altfel cînd va părăsi lumea, într-o mie de ani.