Orăşelul lor italian dintre dealuri, santinelă a drumului spre nord-vest, fusese asediat timp de mai mult de o lună, barajul de foc îndreptându-se asupra celor două vile şi a mănăstirii înconjurate de livezi de meri şi pruni. Mai întâi era vila Medici, unde stătuseră generalii. Puţin mai sus, vila San Girolamo, fostă mănăstire de măicuţe, care, datorită parapetelor sale de castel medieval, rămăsese ultima fortăreaţă a armatei germane. În ea fuseseră încartiruiţi o sută de soldaţi. Când orăşelul de pe colină începuse să fie sfâşiat de bombe incendiare, ca un cuirasat pe mare, militarii se mutaseră din corturile ridicate în livadă în dormitoarele deja aglomerate ale fostei mănăstiri de măicuţe. Părţi ale capelei fuseseră distruse de obuze. Bucăţi din ultimul etaj al vilei se năruiseră sub explozii. Când în sfârşit forţele aliate ocupaseră clădirea şi o transformaseră într-un spital, scările care duceau spre al treilea etaj fuseseră închise, deşi o porţiune din coş şi acoperiş rămăsese în picioare.

Ea şi englezul insistaseră să rămână în vilă când celelalte infirmiere şi restul pacienţilor se mutaseră într-un loc mai sigur, în sud. În acea vreme era foarte frig, nu aveau curent electric. Unele camere priveau spre vale, pereţii lipsindu-le în întregime. Fata deschidea câte o uşă şi zărea doar câte un pat îmbibat de apă, îngrămădit într-un colţ, acoperit cu frunze. Unele uşi se deschideau direct spre natură. Unele camere deveniseră colivii deschise tuturor păsărilor. Din scară lipseau treptele de jos, distruse de focul aprins de soldaţi înainte de a părăsi vila. Fata se dusese în bibliotecă, luase douăzeci de cărţi şi le aşezase, bătându-le în cuie pe podea şi apoi una peste alta, refăcând astfel cele două trepte de jos. Aproape toate scaunele fuseseră folosite ca lemn de foc. Fotoliul din bibliotecă fusese cruţat fiindcă era în permanenţă umed, îmbibat de furtunile de la apusul soarelui, care intrau în casă prin gaura de obuz din zid.