— Toate fotografiile făcute în timpul războiului erau developate oficial în laboratoare guvernamentale, verificate de Gestapo, şi deci iată-mă şi pe mine acolo, evident nefigurând pe nici o listă de invitaţi, urmând a fi pus la dosar de vreun funcţionar când filmul avea să fie trimis la laboratorul din Milano. Prin urmare trebuia să încerc să sustrag cumva acel film.

Fata trece să-l vadă pe pacientul englez, al cărui trup adormit se află probabil departe, în deşert, tămăduit de un bărbat care-şi cufundă întruna degetele într-o cupă făcută din tălpile împreunate ale picioarelor, aplecându-se, apăsând pasta întunecată peste faţa arsă. Îşi închipuie greutatea mâinii lui pe propriul ei obraz.

Străbate coridorul şi se suie în hamac, dându-şi brânci cu piciorul şi legănându-se în el.

În clipele dinaintea somnului se simte mai trează ca niciodată, sărind de la un fragment al zilei la altul, aducând cu ea în pat fiecare moment, ca un copil cu caietele şi creioanele sale. Ziua pare a nu avea nici un şir până în aceste clipe, care sunt pentru ea ca un jurnal, trupul fiindu-i plin de poveşti şi întâmplări. Caravaggio, de exemplu, i-a dăruit astăzi ceva. Cauza lui, o dramă şi o imagine furată.

Pleacă de la recepţie într-o maşină. Roţile ronţăie aleea de pietriş arcuită uşor spre ieşirea din grădină, motorul torcând, liniştit ca o picătură de cerneală în noaptea de vară. Tot restul serii la recepţia din vila Cosima stătuse cu ochii pe femeia-fotograf, dispărând din vedere ori de câte ori îşi ridica aparatul în direcţia lui, să facă vreo poză. Acum, ştiind de existenţa aparatului, îl poate evita. Pătrunde în cercul ei de discuţie, numele ei este Anna, e amanta unui ofiţer care va înnopta aici în vilă, iar apoi, de dimineaţă, va pleca spre nord, prin Toscana. Moartea femeii sau dispariţia ei subită ar trezi şi mai multe bănuieli, în ziua de azi tot ce iese din cotidian este investigat.