Faţa care se iveşte din beznă încă mai e aţintită ca o săgeată asupra sa. Raza alunecă de pe ea pe trupul generalului, peste covor, iar apoi îl atinge şi îl învăluie din nou pe Caravaggio. El n-o mai vede pe femeie. Clatină din cap, apoi mimează tăierea propriului său gât. Ţine în mână aparatul de fotografiat pentru ca ea să înţeleagă. Apoi se cufundă din nou în beznă. Aude geamătul ei de plăcere îndreptat spre amant, şi îşi dă seama că este de fapt o încuviinţare îndreptată spre el. Nici un cuvânt, nici o umbră de ironie, doar un pact încheiat cu el, un acord codificat, şi ştie acum că poate să se strecoare în siguranţă pe verandă şi de acolo să se facă nevăzut în noapte.

Fusese mai greu până îi găsise dormitorul. Intrase în vilă şi se furişase în tăcere pe lângă frescele de pe coridoare. Pe undeva trebuiau să fie dormitoarele, ca nişte buzunare întunecoase ascunse într-un costum aurit. Singurul mod în care putea să treacă de paznici era să nu fie suspectat. Se despuiase şi-şi lăsase hainele într-un strat de flori.

Urcă agale scările, gol, până la etajul al doilea, unde se află paznicii, aplecându-se din şale să hohotească la vreun gând secret, cu faţa aproape la nivelul şoldurilor, dând ghionturi gărzilor apropo de invitaţia primită de el în timpul seratei, cum îi zice, al fresco

Un coridor lung la etajul al treilea. Un paznic lângă scară şi încă unul la capătul celălalt, douăzeci de metri mai încolo, prea departe. Prin urmare, o lungă promenadă teatrală, şi Caravaggio, trebuind acum s-o ducă la bun sfârşit, privit cu tăcută suspiciune şi dispreţ de către cele două gărzi ca două capete de raft într-o bibliotecă, o porneşte arătându-i unuia faţa, altuia fundul, oprindu-se înaintea unui fragment de frescă să se holbeze la un măgar pictat într-o dumbravă. Îşi reazemă capul de zid, aproape aţipind, apoi o porneşte din nou, se împiedică şi imediat îşi revine şi continuă în marş militar. Mâna stângă îi flutură ameţită spre tavan, spre îngeraşii cu fundurile la fel de goale ca al său, un salut spre ei de la un hoţ, un scurt vals şi imaginile pictate plutesc delirant pe lângă el, castele, domuri în alb şi negru, îngeri înălţaţi în zbor în această zi de marţi a războiului; ca să-şi salveze masca şi viaţa, Caravaggio e sus pe scenă, în căutarea unei fotografii în care apare el însuşi.