Cu ce se ocupă tatăl tău?

E… e în război.

Şi tu eşti în război.

Nu ştie nimic despre el. Chiar şi după vreo lună, de când îl îngrijeşte şi îi prepară injecţiile cu morfină. La început au avut o sfială amândoi, şi mai clară acum că rămăseseră singuri. Aceasta a fost la un moment dat depăşită. Pacienţii şi doctorii şi infirmierele şi aparatele şi cearşafurile şi prosoapele — toate au coborât dealul spre Florenţa, şi de acolo spre Pisa. Ea pusese deoparte tablete de codeină, şi, desigur, morfină. Le-a privit plecarea, şirul de camioane. Bun, atunci la revedere. A făcut cu mâna de la fereastra lui, trăgând apoi jaluzelele.

În spatele vilei se ridica un zid de piatră, mai înalt decât casa. În latura de vest a clădirii era o grădină prelungă, îngrădită, şi, treizeci de kilometri mai încolo, covorul oraşului Florenţa, care adesea se pierdea în ceaţa de peste vale. Se spunea că unul dintre generalii care locuiseră alături, în vila Medici, mâncase o privighetoare.

Vila San Girolamo, clădită anume spre a-i apăra pe ocupanţii săi de trupul diavolului, arăta ca o fortăreaţă asediată, braţele şi picioarele statuilor sale fiind sfărâmate mcâ din primele zile de bombardament. Nu exista o debarcare clară între casă şi natură, între clădirea lovită şi ramăşiţele de pământ ars, sfredelit de bombe. Pentru Hana grădinile sălbăticite erau ca nişte încăperi în plus. Păşea atentă pe muchiile lor, mereu cu gândul la minele neex plodate. Pe un petic de pământ fertil de lângă casă îşi întocmi o grădină cu o patimă furioasă, pe care o putea avea doar cineva crescut la oraş. În ciuda pământului ars, în ciuda lipsei de apă. Într-o bună zi va fi un umbrar de tei, cu încăperi verzi pline de lumină.

Caravaggio intră în bucătărie şi o găsi pe hana încovoiată peste masă. Nu-i putea vedea faţa sau braţele vârâte sub trup, numai spatele gol, umerii dezgoliţi.