Era ştiut de toţi pe drumul cămilelor, din Sudan până în nord, la Giza

Se ghemuise alături de bărbatul ars. Din tălpile picioarelor făcuse o cupă de piele şi se lăsase pe spate să culeagă, fără să arunce măcar o privire, anumite şipuri. Pe măsură ce destupa fiecare sticluţă, miresmele se revărsau. O aromă de mare. Un iz de rugină. Indigo. Cerneală. Nă-mol-de-râu, lemn-de-săgeată, formaldehidă, parafină, eter. Un val delirant de miresme. Se auzeau în depărtare strigătele cămilelor adulmecând aceste adieri. Începu să-i întindă o pastă neagră-verzuie peste coaste. Era os măcinat de păun, obţinut la schimb într-o piaţă din apus sau din miazăzi — cel mai bun leac pentru piele.

ÎNtre bucătărie şi capela distrusă era o uşă care dădea spre o bibliotecă ovală. Camera părea a fi neatinsă, cu excepţia unei găuri căscate larg la nivelul portretelor de pe pereţi, în zidul dinspre exterior, în urma unui bombardament asupra vilei care avusese loc cu două luni înainte. Restul camerei se adaptase la această rană, acceptând capriciile vremii, stelele înserării, cântecul păsărilor. Înăuntru era o canapea, un pian acoperit cu un cearşaf cenuşiu, capul împăiat al unui urs şi rafturi înalte pline de cărţi. Poliţele din jurul zidului spart erau îndoite de ploaie, care dublase în greutate cărţile. Fulgerul intra la rândul său în odaie, iar şi iar, căzând pe pianul învelit şi pe covor.

La capătul îndepărtat al camerei erau nişte uşi de sticlă acoperite cu scânduri bătute în cuie. Dacă n-ar fi fost blocate, fata ar fi putut să treacă din bibliotecă în loggia, apoi să coboare cele treizeci şi şase de trepte penitente, pe lângă capelă, spre o veche pajişte ce purta cicatricile lăsate de bombe incendiare şi explozii. Armata germană minase multe dintre casele din care se retrăsese, şi de aceea camerele nefolosite, precum aceasta, fuseseră închise ca măsură de siguranţă, cu uşile bătute în cuie în tocurile lor.