Când, în cele din urmă, îl auziră revenind, paşii lui erau fără vlagă, de om învins.

— Ei bine, întrebă Nevis, unde-i?

— A dispărut. Am căutat pretutindeni. A dispărut. Aş fi jurat că-l am. Fişierele mele… Kaj, aş fi vrut să le iau cu mine. Sigur, nu puteam lua totul, dar am copiat înregistrările mai importante, lucrurile care ar fi putut fi de folos — materiale despre război, despre CIE, ceva despre istoria zonei. Ştii servieta mea cenuşie. În ea aveam calculatorul cel mic şi vreo treizeci de cipuri de cristal. Am căutat câte ceva prin ele noaptea trecută, când stăteam în pat, îţi aminteşti? Revedeam informaţiile despre navele de germinare, iar tu te-ai plâns că nu te las să dormi. Am un cip plin cu coduri din vechime, ştiu că am, şi am intenţionat să-l iau cu mine. Dar nu-i aici!

Lion se apropie. Văzură că ţinea calculatorul portabil întins spre ei, ca o ofrandă.

— Am căutat prin cutie de patru ori, am verificat toate cipurile care erau pe pat, pe masă… Nu-i. Îmi pare rău. Doar dacă nu I-a luat cineva… adăugă el, privind spre ceilalţi, dar nimeni nu zise nimic. Probabil că am uitat codurile pe ShanDellor. Am plecat în grabă şi…

— Tâmpit senil! izbucni Kaj Nevis. Ar trebui să te ucid chiar acum şi să economisesc un pic de aer pentru noi, ceilalţi!

— Suntem morţi, se văită Celise Waan, morţi, morţi…

— Doamnă, zise Haviland Tuf, mângâindu-l pe Ciupercă, continuaţi să faceţi afirmaţii pripite. Nu sunteţi mai moartă decât eraţi bogată cu puţin timp în urmă.

— Ai vreo idee? se întoarse Nevis spre el.

— Într-adevăr, răspunse Tuf.

— Ei bine? îl grăbi Nevis.

— Arca este singura noastră salvare. Trebuie s-o acostăm. Fără cristalul cu coduri al lui Jefri Lion, nu putem deplasa Cornul abundenţei cu bunuri excelente la preţuri minime pentru a ne apropia de ea, ca să nu se tragă iar în noi. Un lucru evident. Dar mi-a venit o idee interesantă, spuse el, ridicând un deget. Poate că Arca va arăta mai puţină ostilitate faţă de o ţintă mai mică — un om în costum spaţial, propulsat de jeturi de aer!