— Nevis a preferat să murim în chinuri, replică antropologa.

— Cred că nu. Mai degrabă a dorit să păstreze această navă ca un ultim refugiu, pentru situaţia în care planul lui de a aborda Arca ar eşua, mormăi Tuf. Pentru moment, avem adăpost, provizii şi posibilitate de deplasare, chiar dacă limitată.

— Avem doar o navă defectă, care va rămâne în curând fără aer, zise Celise Waan.

Voia să mai spună ceva, dar tocmai atunci Distrugere năvăli în camera de comandă, plină de energie, urmărind o bijuterie pe care o rostogolea în faţa ei. Podoaba se opri la picioarele lui Celise Waan. Distrugere sări după ea, o lovi cu laba şi o făcu să se răsucească. Celise Waan răcni:

— Inelul meu cu piatră-lucitoare! Cât I-am căutat! Să te ia dracu’, hoaţă scârboasă!

Se aplecă şi încercă să apuce inelul. Întrucât Distrugere se apropiase de ea, Celise izbi cu pumnul pisica. Nu nimeri. Ghearele lui Distrugere avură mai mult succes. Celise Waan ţipă.

Haviland Tuf se ridică în picioare. Ridică animalul şi bijuteria, o ţinu pe Distrugere sub braţ, la adăpost, şi înmână inelul proprietarei însângerate.

— Proprietatea dumneavoastră, doamnă.

— Jur că, înainte de a muri, o să apuc creatura asta de coadă şi o să-i împrăştii creierul pe pereţi — dacă are creier.

— Nu apreciaţi suficient calităţile unei feline, zise Haviland Tuf, retrăgându-se spre scaun, în timp ce-o mângâia pe Distrugere aşa cum îl mângâiase mai devreme pe Ciupercă. Pisicile sunt animale foarte inteligente. E binecunoscut faptul că toate au oarece însuşiri parapsihologice. Se ştie că primitivii de pe Pământ le venerau.

— Am studiat primitivi care venerau fecale, declară băţoasă antropologa. Animalul ăsta e o fiară murdară!

— Felinele sunt exagerat de curate, răspunse calm Tuf. Distrugere e ceva mai mare decât un pisoi, dar cheful de joacă şi temperamentul haotic i-au rămas nediminuate.