Jefri Lion respiră adânc:

— A mers! exclamă el, cu o voce plină de uimire şi recunoştinţă.

— Am ajuns, cu câtva timp în urmă, la concluzia că vom penetra sfera de apărare fără să fie deschis focul împotriva noastră. Aceasta-i doar confirmarea.

Urmăriră desfăşurarea evenimentelor pe ecran. Sub cupolă apăru o punte de asolizare, cam cât portul multor planete mici. Puntea era ciuruită de zone circulare de acostare, unele dintre ele fiind ocupate. În timp ce aşteptau, un inel de lumină albastră-albă fâlfâi în jurul unei zone libere.

— Departe de mine gândul de a vă dicta modul de comportare, spuse Haviland Tuf, cu ochii pe aparatură, mişcându-şi mâinile metodic, cu atenţie. Totuşi, v-aş sfătui să vă prindeţi centurile de siguranţă. Voi scoate picioarele de asolizare şi voi programa coborârea în zona indicată, dar nu cunosc ce stricăciuni au suferit picioarele — de fapt, nu sunt sigur nici măcar dacă au rămas la locul lor. De aceea, vă solicit să aveţi grijă.

Puntea de asolizare se întindea, neagră, în faţa lor. Începură să coboare încet în adâncimile ei de peşteră. Inelul luminos al punţii de acostare se zărea tot mai mare pe un ecran. Un al doilea ecran arăta lumina albastră, slabă, a aparatelor gravitaţionale ale Cornului abundenţei, reflectată de ziduri îndepărtate de metal şi de siluetele altor nave. Pe un al treilea se vedea cupola care se strângea la loc, ca o mulţime de dinţi ascuţiţi ce păreau a mesteca un animal imens, venit din spaţiul cosmic.

Impactul fu surprinzător de blând. Nava se aşeză pe punte cu un oftat, o şuierătură şi o zgâlţâitură fără importanţă. Haviland Tuf opri motoarele şi rămase un moment examinând aparatele şi imaginile de pe ecran. Apoi se întoarse spre ceilalţi.

— Am acostat, îi anunţă el. A venit timpul să facem un plan. Celise Waan îşi desfăcu în grabă centura.

— Vreau să ies de aici, să-i găsesc pe Nevis şi pe căţeaua aia, Rica, să le dau un exemplu bun de ceea ce gândesc! declară ea.