— ATUNCI, SCOATE-L!

— Ar fi bine? Nu-s convins.

— Există aer, interveni Rica Dawnstar, arătând spre panoul cu aparate, din apropiere.

— Voi nu vă scoateţi costumele! protestă Anittas. Dacă o să greşesc şi o să deschid uşa exterioară, în locul celei interioare, o să mor înainte de a apuca s-o închid la loc.

— ATUNCI, NU FACE NICI O GREŞEALĂ! bubui vocea lui Kaj Nevis. Anittas îşi încrucişă braţele.

— Aerul poate fi dăunător. Nava a fost o epavă timp de un mileniu standard. Chiar cel mai sofisticat sistem se defectează după o vreme. N-am chef să risc.

— DA? tună Nevis.

Se auzi un scrâşnet. Unul dintre braţele inferioare se ridică încet, cleştele metalic zimţat se deschise, îl prinse pe Anittas de mijloc şi-l ţintui de zidul apropiat. Cibertehul gemu, protestând. Un braţ superior se întinse, mâna cu degete uriaşe din oţel apucă gulerul costumului, trase, casca şi partea superioară a costumului se desprinseră. Capul lui Anittas ieşi la iveală.

— ÎMI PLACE COSTUMUL ĂSTA! anunţă Kaj Nevis, apoi îl ciupi pe ciberteh cu cleştele; pânza metalică se rupse, sângele ţâşni prin ea. RESPIRI, NU-I AŞA?

De fapt, Anittas gâfâia. Dădu din cap.

— ATUNCI, TRECI LA TREABĂ! răcni Nevis, aruncându-l la podea.

În momentul acela, Rica Dawnstar deveni nervoasă. Se dădu înapoi, încet, lipindu-se de uşa exterioară, cât mai departe de Nevis, analizând situaţia, în timp ce Ânittas îşi scoase mănuşile şi restul costumului distrus şi îşi vârî degetele mâinii drepte, din oţel albastru, în mufa calculatorului. Tânăra îşi pusese teaca peste costumul spaţial, să poată ajunge oricând la arma cu ace, dar prezenţa acesteia nu-i părea la fel de liniştitoare ca altădată. Examină grosimea armurii unqiene şi se întrebă dacă dăduse dovadă de înţelepciune în alegerea aliaţilor. A treia parte însemna mult mai mult decât leafa de nimic pe care i-o plătea Jefri Lion, asta era cert. Dar dacă Nevis se hotăra să nu mai împartă cu nimeni?