Auziră un pocnet ascuţit, subit, iar uşa interioară începu să se deschidă. În spatele ei se afla un coridor îngust, care ducea într-o zonă întunecoasă. Kaj Nevis se apropie de trapă şi privi în beznă, vizorul lui, ce strălucea incandescent, aruncând sclipiri stacojii pe pereţi. Apoi tună:

— TU, MERCENAROI DU-TE ÎN RECUNOAŞTERE! Femeia se decise imediat.

— Da, şefule!

Îşi scoase arma, se duse de îndată la uşă şi pătrunse în coridor, înaintând pe el vreo zece metri, până la o intersecţie. Se uită înapoi. Nevis, cu armura lui uriaşă, umplea deschizătura sasului. Anittas stătea lângă el. Cibertehul, de obicei tăcut, liniştit şi eficient, tremura.

— Rămâneţi acolo! strigă Rica spre ei. Nava nu-i sigură!

Apoi se întoarse, alese o direcţie la întâmplare şi o luă la goană.

Haviland Tuf avu nevoie de mai mult timp decât estimase pentru a descoperi costumele. Cea mai apropiată navă era un aparat de vânătoare hruun, o maşinărie verde, bombată, plină de armament, închisă ermetic. Deşi Tuf o înconjură de mai multe ori, examinând aparatele ce păreau a comanda deschiderea uşilor, nici una din smuciturile, loviturile, împingerile sau alte manevre nu produse rezultatul dorit, aşa că, până la urmă, fu obligat să renunţe şi să plece.

A doua navă, una dintre cele bizare, era deschisă. Se preumblă prin ea, cuprins de-o oarecare fascinaţie intelectuală. Interiorul constituia un labirint de coridoare strâmte, cu pereţi neregulaţi, zgrunţuroşi, ca ai peşterilor, şi moi la atingere. Instrumentele din ea, incomprehensibile.

Costumele cosmice, sau ceea ce considerase el a fi costume cosmice, chiar dacă ar fi fost funcţionale, nu puteau fi purtate de cineva mai înalt de un metru şi cu trup simetric bilateral.

Nava comercială rhianeză, cea de-a treia încercare a lui Tuf, fusese golită. Nu exista în ea nimic folositor.