— O s-o omor pe căţeaua aia! ameninţă Kaj Nevis, în timp ce el şi Anittas înaintau pe un coridor întunecos. Blestemata! Nu mai poţi angaja un mercenar decent! Grăbeşte-te!

Capul uriaş al costumului de luptă se întoarse, cu placa vizorului strălucind, să-l privească pe ciberteh.

— Nu pot face paşi la fel de mari ca tine, se plânse Anittas.

Îl dureau coastele, din cauza efortului de a se ţine după Nevis. Jumătatea lui cibernetică era tare ca metalul şi iute precum circuitele electronice, dar jumătatea lui biologică era doar carne sărmană, rănită, obosită, iar sângele îi curgea încă din tăieturile pe care i le făcuse Nevis în regiunea mijlocului. Se simţea ameţit, încălzit.

— Nu mai e mult, continuă el. Puţin mai departe pe acest coridor, a treia uşă pe stânga. O substaţie importantă. Am simţit-o când m-am conectat. De acolo, o să mă pot conecta la sistemul principal.

„Şi să mă odihnesc”, gândi el. Se simţea incredibil de slăbit, iar biojumătatea îl durea.

— VREAU SĂ APRINZI LUMINILE ASTEA BLESTEMATE! comandă Nevis. IAR DUPĂ ACEEA SĂ Ml-O GĂSEŞTI PE INDIVIDĂ! Al ÎNŢELES?

Anittas dădu din cap, apoi se strădui din răsputeri să-l urmeze. Două pete mici, roşii, ardeau pe obrajii lui, fără ca ochii din metal argintiu să le poată zări. Pentru un moment, vederea îi deveni neclară, se văluri. Auzi un bâzâit puternic în urechi. Se opri.

— CE-AI MAI PĂŢIT? întrebă Nevis.

— Am suferit o oarecare reducere a funcţionabilităţii, răspunse Anittas. Trebuie să ajung la camera calculatorului şi să-mi verific sistemele.

Porni din nou, dar după câteva clipe se împletici, se dezechilibră şi căzu.

Rica Dawnstar era convinsă că scăpase de ei. Fără îndoială, Kaj Nevis era formidabil în maimuţăreala lui de costum din metal, dar făcea un zgomot groaznic. Rica avea ochi de pisică, alt avantaj în profesia ei. Când putea vedea, alerga. Coridoarele complet întunecate le străbătea cât de iute şi de în linişte putea. Arca era o încâlceală de camere şi coridoare. Tânăra îşi căuta drumul prin labirint, cotind mereu, Întorcându-se pe propriile-i urme, ascultând cu atenţie clămpănitul greoi al lui Nevis care devenea tot mai slab, până dispăru cu totul.