— În regulă, zise Rica, o să merg pe drumul tău.

Porni scuterul şi înaintă pe coridor, în timp ce luminile se stingeau în urma ei.

— Vine! strigă Celise Waan, când coridorul se lumină. Părea că sărise cel puţin un metru în sus.

Jefri Lion se pregăti să se apere, ameninţător. Ţinea o puşcă laser în mână. Avea un pistol cu săgeţi explozive într-o teacă pe un şold, iar pe celălalt o armă cu ultrasunete. Un tun cu plasmă, uriaş, pentru două persoane, fusese fixat pe spatele lui. Purta o bandulieră cu bombe psihice pe umărul drept, una cu grenade luminoase pe cel stâng şi un vibrocuţit mare la brâu. Lion zâmbea, sub casca lui aurie, simţind cum sângele îi curge iute în vene. Era în stare de orice. Nu se simţise atât de bine de un secol, de când fusese în misiune cu voluntarii de pe Skaeglay, împotriva Îngerilor Negri. La naiba cu toate prostiile ştiinţifice prăfuite! Jefri Lion era un om de acţiune şi se simţea din nou tânăr.

— Stai liniştită, Celise. Nu vine nimeni. Suntem doar noi. S-au aprins luminile, asta-i tot.

Celise Waan nu părea convinsă. Şi ea era înarmată, dar ţâra puşca laser pe podea, întrucât i se părea prea grea. Jefri Lion se îngrozise, încercând să-şi închipuie ce s-ar întâmpla dacă femeia ar arma şi ar arunca o grenadă.

— Uită-te, arătă ea, asta ce-i?

Jefri Lion văzu că podeaua avea încrustată în ea două benzi din plastic colorat. Una neagră, alta portocalie. Cea portocalie sclipea.

— Un fel de ghid computerizat, îşi dădu el cu părerea. Să-l urmăm.

— Nu! se opuse Celise Waan.

— Ascultă, se încruntă Lion, eu sunt comandantul şi trebuie să faci ce-ţi spun. Putem veni de hac oricărei persoane pe care o s-o întâlnim. Hai, mişcă!