Tuf privi în jur. Se afla mai degrabă într-un tunel decât într-o peşteră. Mersese de-a latul lui cel puţin un kilometru, aprecie el. Dar lăţimea nu era nimic în comparaţie cu lungimea. Probabil că tunelul se întindea cât nava, pe axa principală, pentru că, în ambele direcţii, capetele dispăreau în ceaţă. Tavanul părea un giulgiu de umbre verzi, situat mult deasupra, ecoul răsunând în curbele lui abia vizibile. În cavernă existau maşini, o mulţime de maşini — staţii-satelit ale calculatorului, fixate de pereţi, instalaţii bizare de-un fel pe care Tuf nu-l mai văzuse, mese de lucru plane, cu waldo-uri şi micromâini. Dar principala caracteristică a tunelului o constituiau bazinele.

Peste tot, se găseau bazine. Aliniate de-a lungul fiecărui perete, în toate direcţiile, cât vedeai cu ochii, iar câteva atârnau de tavan. Unele imense, cu pereţi bombaţi, transparenţi, suficient de mari cât să încapă în ele Cornul abundenţei. Altele, cu miile, cât o palmă, ridicându-se din podea spre tavan ca nişte faguri din plastic. Calculatoarele şi punctele de lucru păreau pitice, lipsite de importanţă pe lângă ele, nişte amănunte uşor de trecut cu vederea. Apoi, Haviland Tuf descoperi sursa plescăitului pe care-l auzea. Majoritatea bazinelor erau goale, observă el în lumina verzuie, dar câteva — unul ici, altul colo, două dincolo — păreau a fi pline cu fluide colorate, bolborosind sau agitate de mişcarea slabă a siluetelor, doar pe jumătate vizibile, din ele.

Haviland Tuf privi scena din faţa lui mult timp, dimensiunile acesteia făcându-l să se simtă foarte mic. În cele din urmă, se întoarse şi se aplecă să-l ridice pe Ciupercă. În momentul în care îngenunche, văzu de ce se împiedicase în întuneric: de un bazin de dimensiuni medii, cu pereţii transparenţi curbaţi în afară. Plin cu un lichid dens, de-un galben întunecat, străbătut de spirale mişcătoare roşii. Tuf auzi un gâlgâit slab şi simţi o vibraţie uşoară, de parcă în bazin s-ar fi zbătut ceva. Se apropie, privi, apoi îşi trase capul înapoi.