— Vă pot ajuta cu ceva?

Femeia părea să fi răsărit din ceaţă, înaltă, slabă, palidă, purta o salopetă simplă, de culoare gri şi o bonetă mică, bizară, prinsă în creştetul capului.

— Eşti Wo sau Shade? întrebă Kress. Ori eşti vânzătoare?

— Jala Wo, la dispoziţia dumneavoastră, se prezentă femeia. Shade nu serveşte clienţii. Vânzători nu există.

— Aveţi un magazin destul de mare, spuse Kress. Ciudat că n-am auzit încă niciodată de voi.

— Aici, pe Baldur, magazinul nostru abia s-a deschis. Avem însă reprezentanţe pe multe alte lumi. Cu ce vă pot servi? Artă, cumva? Păreţi colecţionar. Avem câteva cristaluri de Nor T'alush, excepţionale.

— Nu. Am toate sculpturile în cristal care mă interesează. Am venit pentru un animal.

— O formă de viaţa?

— Da.

— De pe o altă lume?

— Bineînţeles.

— Avem un mim. De pe Cella. Un simian foarte inteligent. Nu numai că va învăţa să vorbească, dar până la urmă vă va imita vocea, inflecţiunile, gesturile, ba chiar şi expresiile feţei.

— Nostim, zise Kress. Şi banial. Nu mă interesează, Wo. Eu vreau ceva exotic. Neobişnuit. Şi nenostim. Detest animalele nostime. În momentul de faţă am un măcelar. Importat de pe Cotho, cu destulă cheltuială. Din când în când îl hrănesc cu câte-o porţie de pisoi proaspăt fătaţi. Asta-mi inspiră mie animalele nostime. Sper că m-am făcut înţeles, da?

Wo arboră un surâs enigmatic.

— Aţi avut vreodată un animal care să vă adore? întrebă.

Kress zâmbi.

— Oh, de câte ori! Dar nu pretind să fiu adorat, Wo. Doar amuzat.

— M-aţi înţeles greşit, spuse Wo, cu acelaşi surâs ciudat. Mă refeream la adoraţie în sensul idolatrizării, al venerării propriu-zise.

— Ce vrei să spui?

— Cred că am exact ce vă interesează. Veniţi după mine.