Când adormi pe canapea, cu paharul de vin în mână, castelele de nisip se dizolvau lent în ploaie.

Îl treziră lovituri mânioase în uşa de la intrare.

Se ridică ameţit, cu capul vuind. Mahmureala de după vin e cea mai păcătoasă dintre toate, îşi spuse. Cu paşi împleticiţi, se îndreptă spre vestibul.

În faţa uşii stătea Cath m'Lane.

— Monstrule, hohoti ea. Avea faţa umflată, roşie şi udă de lacrimi. Am plâns toată noaptea, fii blestemat! Dar s-a terminat, Simon, s-a terminat.

— Mai încet, bombăni el. Sunt mahmur.

Cath înjură, îl îmbrânci în lături şi dădu buzna în casă. De după un colţ îşi făcu apariţia măcelarul, intrigat de zgomot. Femeia îl scuipă şi se năpusti ăn salon, urmată de Kress care abia îşi târa picioarele.

— Stai, făcu el, unde te… doar n-ai…

Încremeni, brusc îngrozit. Cath m'Lane avea în mâna stângă un baros.

— Nu, bolborosi el.

Cath se duse direct la bazinul regilor de nisip.

— Ţii chiar atât de mult la drăgălaşii ăştia, Simon? Atunci n-ai decât să trăieşti cu ei.

— Cath! răcni Kress.

Apucând barosul cu ambele mâini, femeia izbi din răsputeri în peretele bazinului. Sunetul loviturii îi răsună lui Kress drept în creştetul capului şi-i smulse un geamăt tânguitor. Dar plasticul rezistă.

Cath lovi din nou cu barosul. De data aceasta se auzi o pârâitură şi în perete apăru un păienjeniş de linii subţiri.

Kress se aruncă asupra ei în momentul în care femeia îşi lua avânt pentru a treia lovitură. Căzură amândoi, rostogolindu-se pe mochetă. Cath scăpă barosul şi încercă să-l sugrume, dar Kress îşi smuci capul şi-o muşcă de braţ, până la sînge. Se ridicară clătinându-se, gâfâind.

— Ar trebui să-ţi vezi mutra, Simon, îi spuse ea cu ură. Îţi picură sânge din gură. Arăţi ca unul din animalele tale. Cum ţi se pare gustul?