Zăcea la capătul scării abrupte, cu membrele răsucite, ca şi când s-ar fi rostogolit pe trepte. Mobili albi mişunau pe tot trupul şi, sub ochii lui Kress, cadavrul se mişcă, înaintând cu o smucitură pe podeaua de pământ bătucit.

Kress râse scurt şi răsuci la maximum butonul care comanda intensitatea luminii. În unghiul cel mai îndepărtat, între două rafturi cu sticle de vin, văzu un castel pipernicit, din lut, cu o gaură neagră în mijloc. Pe peretele pivniţei, desluşi un crochiu rudimentar al chipului său.

Cadavrul se smuci din nou şi avansă alţi câţiva centimetri către castel. Kress avu subit viziunea burţii albe ce aştepta flămândă. În cel mai bun caz ar fi putut să-i încapă în gură o bucată din laba piciorului lui Cath… Nu, era prea absurd. Emise un nou hohot de râs şi începu să coboare treptele, cu degetul pregătit să apese pe butonul tubului pulverizator care-i încolăcea braţul drept. Regii de nisip — sute de mobili ce se mişcară ca unul singur — abandonară imediat cadavrul şi formară o linie de bătaie, un câmp alb între el şi burta lor.

Brusc, lui Kress îi veni altă idee. Zâmbi şi lăsă în jos mâna în care ţinea furtunul.

— Cath a fost întotdeauna cam greu de înghiţit, vorbi cu glas tare, încântat de propriu-i spirit. Mai ales pentru una de dimensiunile tale. Stai niţel, o să-ţi dau o mână de ajutor, în definitiv, pentru ce există zei?

Urcă scările, pentru a se înapoia după câteva clipe cu un satâr. Răbdători, regii de nisip aşteptară şi priviră în timp ce Kress o ciopârţea pe Cath m'Lane în bucăţi mici, uşor de digerat.

În noaptea aceea, Simon Kress dormi îmbrăcat în costumul colant, cu pesticidul la îndemână, dar n-avu nevoie de el. Albii, sătui, rămaseră în pivniţă, iar pe ceilalţi nu-i zări nicăieri.

A doua zi dimineaţă termină de curăţat în salon. Când fu gata, nu mal exista nici o urmă a încăierării, în afara bazinului spart.