Îmbucă ceva în grabă şi reluă vânătoarea regilor de nisip lipsă. La lumina zilei, nu-i fu prea greu. Negrii se aciuiseră în grădiniţa japoneză şi înălţase un castel încărcat cu obsidian şi cuarţ. Pe roşii îi găsi în fundul piscinei pe care o lăsase de multă vreme în părăsire şi care se umpluse parţial cu nisipul cărat de vânt ani de-a rândul. Zări peste tot mobili de ambele culori, mulţi dintre ei cărând granule de otravă spre burţi. Kress conchise că pesticidul nu era necesar. N-avea rost să rişte o înfruntare, când putea lăsa otrava să-şi facă efectul. Până seara, amândouă burţile vor fi moarte.

Singurii care mai lipseau la apel erau regii de nisip de culoare portocalie. Kress dădu de mai multe ori ocol vilei, în spirale din ce în ce mai largi, dar nu zări nici urmă de ei. Când începu să transpire în costumul lipit de trup — era o zi de caniculă — ajunse la concluzia că, de fapt, n-avea importanţă. Dacă erau pe undeva prin preajmă, probabil că se îndopau cu granule otrăvitoare, asemenea roşilor şi negrilor.

În timp ce se întorcea spre casă, strivi sub talpă — cu destulă satisfacţie — mai mulţi regi de nisip. Înăuntru, se dezbrăcă de costum, mâncă pe îndelete un prânz savuros şi îşi îngădui, în sfârşit, să se destindă. Era stăpân pe situaţie. Două dintre burţi aveau să răposeze curând, a treia se afla la loc sigur şi-i putea face de petrecanie după ce avea să termine treaba pe care i-o dase, iar pe-a patra nu se îndoia de fel că o va găsi. Cât despre Cath, orice urmă a vizitei sale fusese eliminată.

Reveria îi fu întreruptă de ecranul telefonului care începu să clipească. Era Jad Rakkis. Îl anunţă fudul că la jocurile strategice din seara aceea avea să aducă nişte viermi canibali.

Kress uitase cu totul de jocuri, dar îşi reveni numaidecât.

— Oh, Jad, scuze. Am uitat să-ţi spun. Până la urmă mi s-a făcut lehamite de toată povestea şi m-am descotorosit de regii de nisip. Nişte lighioane scârboase. Îmi pare rău, dar n-o să fie nimic la mine deseară.