Zgomote ciudate, ca nişte râcâituri, răzbăteau din spatele uşii de la pivniţă a doua zi dimineaţă când Kress coborî să vadă care era situaţia. Ascultă neliniştit câteva clipe, întrebându-se dacă nu cumva Idi Noreddlan supravieţuise şi scurma sub uşă ca să iasă afară. Greu de crezut; probabil că erau regii de nisip. Iar implicaţiile acestei concluzii nu-i plăceau deloc lui Kress. Hotărî să lase uşa ferecată, cel puţin o vreme, şi ieşi afară cu o cazma, să îngroape burţile roşie şi neagră în castelele lor.

Le găsi cum nu se poate mai pline de viaţă. Castelul negru sclipea înveşmântat în aşchii de obsidian, iar regii de nisip se agitau de zor primprejur, reparând şi îmbunătăţind. Turnul cer mai înalt i-ar fi ajuns lui Kress până la şold şi pe el se afla o caricatură hidoasă a chipului său. Când se apropie, negrii se opriră din lucru şi formară imediat două falange ameninţătoare. Kress aruncă o privire peste umăr şi zări alţii, care se adunau să-i închidă retragerea. Speriat, azvârli cazmaua şi sări din capcană, strivind sub cizme câţiva mobili.

Castelul roşu se înălţa lipit de peretele piscinei. Burta sălăşuia la adăpost, într-un puţ înconjurat de nisip, bucăţi de beton şi parapete. Roşii mişunau pe tot fundul bazinului. Kress îi privi în timp ce târau în castel un şobolan şi o şopârlă uriaşă. Îngrozit, făcu un pas înapoi şi simţi ceva scrâşnindu-i sub talpă. Se uită, şi văzu trei mobili care i se căţărau pe picior. Îi scutură şi-i terciui cu sete, dar alţii se apropiau deja cu repeziciune. Erau mai mari decât şi-i amintea. Unii erau cât un deget de lungi.

O luă la goană. Când ajunse în casă, inima-i bătea nebuneşte şi abia mai putea să respire. Uşa se închise în urma lui şi Kress se grăbi s-o zăvorască. Ştia că vila era perfect izolată împotriva insectelor şi a rozătoarelor. Cât timp rămânea înăuntru n-avea de ce să se teamă.