— Observaţi, vă rog, culorile, îl îndemnă Wo.

Arătă spre creaturile care forfoteau pe castelul cel mai apropiat. Una din ele râcâia lângă peretele bazinului. Kreso o cercetă. Pentru el, continua să arate ca o insectă. Cam cât o unghie de lungă, cu şase picioare, cu şase ochi mici, dispuşi de jur împrejurul trupului. Un sistem complicat de mandibule clămpănea vizibil, în timp ce două antene fine şi lungi descriau traiectorii în aer. Antenele, mandibulele, ochii şi picioarele erau negre ca funinginea, dar culoarea predominantă era portocaliul aprins al platoşei care acoperea corpul.

— E o insectă, repetă Kress.

— Nu e insectă, insistă calmă Wo. Exoscheletul chitinos este lepădat când regele de nisip creşte. Dacă creşte. Într-un bazin de dimensiunile acestuia nu va creşte. (Îl luă pe Kress de braţ, şi-l conduse până la castelul următor.) Observaţi culoarea acestora.

Kress se uită. Erau altfel. Aici, regii de nisip aveau platoşa de un roşu intens; antenele, mandibulele, ochii şi picioarele erau galbene. Kress îşi aruncă privirea pe partea cealaltă a bazinului. Locuitorii celui de-al treilea castel viu erau albicioşi, cu tiv roşu.

— Hmmm.

— Aşa cum v-am spus, se războiesc, i se adresă Wo. Încheie chiar armistiţii şi alianţe. O alianţă a distrus al patrulea castel din bazin. Negrii se înmulţiseră peste măsură şi atunci ceilalţi şi-au unit forţele ca să-l nimicească.

Kress nu se lăsă convins.

— Amuzant, desigur. Dar şi insectele poartă războaie.

— Insectele nu venerează, spuse Wo.

— Poftim?

Wo zâmbi şi arătă spre castel. Kress făcu ochii mari. Pe zidul celui mai înalt turn era sculptat un chip. Îl recunoscu. Era chipul Jalei Wo.

— Cum…

— Am proiectat în bazin o hologramă cu chipul meu, menţinând-o câteva zile. Chipul zeului, ca să zic aşa. Îi hrănesc, sunt mereu prin preajmă. Regii de nisip au un rudimentar simţ psionic. Un fel de telepatie de proximitate. Mă simt şi mă idolatrizează folosind chipul meu pentru a-şi ornamenta construcţiile. Uitaţi-vă bine, e pe toate castelele.