Era adevărat.

Pe castele, chipul Jalei Wo era senin şi paşnic, şi foarte veridic. Kress admiră măiestria reproducerii.

— Cum lucrează?

— Membrele anterioare au şi rol de mâini. Sunt prevăzute chiar cu un fel de degete: trei tentacule mici şi flexibile. Regii de nisip colaborează excelent, atât la construcţii cât şi în războaie. Nu pierdeţi din vedere faptul că toţi mobilii de aceeaşi culoare împărtăşesc o singură minte.

— Mai dă-mi amănunte, ceru Kress.

Wo zâmbi.

— Burta trăieşte în castel. Adică eu îi spun burtă. Un joc de cuvinte, dacă vreţi: fiinţa este şi pântece de mamă şi stomac. Femelă, cam cât pumnul de mare, imobilă. De fapt, denumirea de regi de nisip e oarecum improprie. Mobilii sunt ţărani şi războinici; conducătorul propriu-zis e o regină. Dar şi această analogie păcătuieşte. Luat în ansamblu, fiecare castel este o singură creatură hermafrodită.

— Cu ce se hrănesc?

— Mobilii mănâncă pastă, hrană predigerată obţinută în interiorul castelului. O capătă de la burtă, după ce aceasta a prelucrat-o câteva zile. Stomacurile lor nu suportă nimic altceva, astfel încât dacă burta moare, mor foarte repede şi ei. Burta… burta mănâncă orice. În privinţa asta n-o să vă coste nimic. Resturile de la masă sunt o hrană excelentă şi îndestulătoare.

— Dar hrană vie? se interesă Kress.

Wo dădu din umeri.

— Fiecare burtă mănâncă mobili aparţinând celorlalte castele, fireşte.

— Nu ştiu ce să zic, mărturisi Kress. De n-ar fi atât de mici.

— Ai dumneavoastră pot fi mai mari. Aceşti regi de nisip sunt mici fiindcă bazinul în care trăiesc este mic. După toate aparenţele, îşi adaptează creşterea la spaţiul vital disponibil. Dacă i-aş muta pe cei de aici într-un bazin mal mare, ar începe să crească.