Kress cumpărase o pereche de ochelari cu lupe, ca să-i privească la lucru în orice punct al bazinului se aflau. Se plimba de jur împrejurul pereţilor înalţi din plastic, observând. Era fascinant.

Castelele erau întrucâtva mai simpluţe decât i-ar fi plăcut lui, dar avu o idee. În ziua următoare, vărsă împreună cu hrana nişte fragmente de obsidian şi cioburi mici de sticlă colorată. Câteva ore mai tîrziu, noile materiale fuseseră încorporate în zidurile castelelor.

Castelul negru fu terminat cel dintîi, urmat de fortăreţele roşie şi albă. Ca de obicei, portocaliii fură ultimii. Kress începu să mănânce în salon, aşezat pe canapea, ca să poată privi în voie. Aştepta, dintr-un moment într-altul, izbucnirea primului război.

Fu dezamăgit.

Zilelele treceau, castelele se făceau tot mai înalte şi mai falnice, iar Kress nu mai părăsea bazinul decât pentru necesităţile fireşti şi pentru a răspunde apelurilor critice, legate de afaceri. Dar regii de nisip tot nu se războiau. Kress începu să se enerveze.

În cele din urmă, încetă să-i mai hrănească.

La două zile după ce resturile de la masă conteniră să cadă din cerul deşertului lor, patru mobili negri înconjurară un portocaliu şi-l târâră spre burta lor. Mai întâi îl schilodiră, smulgându-i mandibulele, antenele şi picioarele, apoi îl traseră pe sub bolta întunecată a porţii castelului lor în miniatură. Portocaliul dispăru defunitiv. După o oră, mai bine de patruzeci de mobili portocalii traversară în marş nisipul şi atacară colţul negrilor. Fură însă covârşiţi de numărul mobililor negri care ieşiră puhoi din adâncuri. Când bătălia luă sfârşit, agresorii fuseseră măcelăriţi. Morţii şi muribunzii fură căraţi să hrănească burta neagră.