Şi totul era luminat de o stranie lumină lividă, o lumină ca de pe altă lume. În clipa următoare, cu un zgomot asurzitor, cataclismul fu deasupra noastră. Casa se zgudui ca zgîlţîită. Mă agăţai strîns de o mobilă. Fereastra se sparse în ţăndări, ca împinsă dinăuntru de un genunchi gigantic. Fui aspirat în afară, dus de o furtună de o forţă nemaipomenită, de-a valma cu tovarăşii mei, rostogolit pe pantă, izbindu-mă de pietre şi de arbuşti, zguduit, simţind că mă înăbuş şi sîngerînd abundent din nas. Cîteva secunde încă şi totul luase sfîrşit. Mă pomenii la 500 m mai jos, în mijlocul a tot soiul de rămăşiţe împrăştiate: rămăşiţe de lemn, de geamuri, de ţigle. Observatorul reapăruse, intact după cîte se părea. Şi era ziuă, o zi bizară, arămie. Ridicai ochii şi zării un soare micşorat, roşietic, îndepărtat. Urechile îmi vîjîiau, genunchiul stîng îmi era umflat, aveam ochii injectaţi de sînge. Aerul era îmbibat de o duhoare ciudată.

Primul meu gînd fu îngrijorarea pentru soarta fratelui meu. El zăcea pe spate, la cîţiva metri de mine. Mă repezii spre el, uimit de a-mi simţi din nou greutatea corpului. Paul avea ochii închişi şi îi curgea sînge din pulpa dreaptă, adînc rănită de un ciob de geam. Pe cînd îi legam rana strîns, cu batista mea, el îşi reveni din leşin.

— Mai sîntem încă în viaţă?

— Da, tu eşti rănit, dar nu e ceva grav. Mă duc să văd ce-i cu ceilalţi.

— Du-te!

Vandal se şi ridicase. Massacre avea vînătăi sub ochi, dar asta era tot ce păţise. El se îndreptă spre Paul, îl examina.

— Nu e mare lucru. Legătura este aproape de prisos. Nici o arteră importantă atinsă.

Breffort era mult mai grav rănit. Primise o lovitură în cap şi zăcea leşinat.

— Trebuie să-l îngrijim de urgenţă, zise chirurgul. Am tot ce trebuieşte la unchiul dumitale.

Privii casa. Rezistase destul de bine. O parte din acoperiş lipsea, ferestrele erau sparte şi obloanele smulse, dar restul părea intact. Transportînd pe Breffort şi pe fratele meu, intrarăm. Înăuntru, mobilele răsturnate aruncaseră afară pe parchet tot conţinutul lor.