Simţii pe loc o vie simpatie pentru el, simpatie pe care evenimentele ulterioare aveau să o transforme într-o prietenie nezdruncinată.

— Unde sînt răniţii? întrebă Massacre.

— În sala de festivităţi. Sînteţi medic? Confratele dumneavoastră va fi tare bucuros dacă îi veţi da o mînă de ajutor.

— Sînt chirurg.

— Un adevărat noroc! Hei, Jean-Pierre! Condu-l pe domnul doctor la infirmerie!

— Merg şi eu cu dumneavoastră, zise Martine. Vă pot fi de folos.

Michel şi cu mine ne alăturarăm acelora care curăţau terenul de dărîmaturi.Tînărul de adineaori vorbea inginerilor cu însufleţire. Apoi reveni către noi.

— A fost greu să-i conving că cea mai importantă muncă a lor trebuie să fie aceea de a ne procura apă şi electricitate, cît mai urgent posibil. Voiau numaidecît să cureţe şi ei terenul! Dacă nu se folosesc de cunoştinţele lor acum, cînd au s-o facă oare? De fapt, dumneavoastră doi ce profesiune aveţi?

— Geolog.

— Iar eu astronom.

— Bun, asta ne poate fi de folos mai tîrziu. Pentru moment avem alte treburi mult mai urgente. La lucru!

— Mai tîrziu? Ce voiaţi să spuneţi?

— Cred că dumneavoastră trebuie să ştiţi că nu ne mai aflăm pe Pămînt? Nu e nevoie să fii mare savant pentru a-ţi da seama de asta. Oricum e destul de ciudat. Ieri îmi dădeau ei mie porunci, şi azi, eu sînt acela care le-am indicat inginerilor munca pe care o au de făcut!

— Cine sînteţi dumneavoastră? întrebă Michel.

— Louis Mauriere, contramaistru la uzină. Dar dumneavoastră?

— El e Michel Sauvage, iar eu, Jean Bournat.

— Sînteţi rudă cu bătrînul? E un tip foarte reuşit.

În timp ce vorbeam, începusem să curăţăm ruinele unei case. Ni se alăturaseră şi doi muncitori,