Ne aşezarăm în faţa unui cort, şi luarăm o cină rece, alcătuită din carne şi pîine, bînd un vin roşu care mie mi se păru cel mai bun din viaţa mea. Apoi mă dusei pînă la infirmerie, cu speranţa, nerealizată, de a o vedea pe Martine: ea dormea. Massacre era satisfăcut; puţine cazuri erau grave. El poruncise să fie aduşi aci pe brancarde Breffort şi fratele meu. Amîndoi se simţeau acum mai bine.

— Scuză-mă, aproape leşin de oboseală, îmi zise chirurgul, şi mîine am de făcut o operaţie, care va fi foarte grea în imprejurările în care ne aflăm.

Mă întorsei în cort, şi nu întîrziai să adorm şi eu pe un strat gros de paie. Am fost deşteptat de zgomotul unui motor. Era încă "noapte", adică acea jumătate de zi purpurie pe care voi o cunoaşteţi sub numele de "noapte roşie". Automobilul se afla în dosul unei case prăbuşite. Îi dădui ocol şi văzui pe unchiul meu.

Coborîse după veşti, împreună cu Vandal.

— Ce noutăţi? întrebai eu.

— Nimic. Din lipsă de electricitate cupola este inutilizabilă. Am trecut şi pe la uzină. Estranges mi-a spus că nu putem spera să avem curent electric prea curînd. Barajul a rămas pe Pămînt. Pe de altă parte, te anunţ că sîntem pe o planetă care se învîrteşte în jurul axei sale în 29 de ore şi a cărei axă este puţin sau de loc înclinată pe planul orbitei sale.

— De unde poţi şti asta?

— E simplu. Ziua albastră a durat l4 ore şi 30. Soarelui roşu i-au trebuit 7 ore şi l5 pentru a ajunge la zenit. Deci durata totală a nycthemerului

— Cu lună? Există oare aci vreuna?

— Priveşte cerul!

Ridicai ochii. Palide, pe cerul niţel roşu, se aflau două lune, una cu mult mai mare decît vechea noastră lună terestră, cealaltă cam de mărimea ei.