
Ne urcarăm în automobil, un model vechi decapotabil, foarte rezistent. Pe cînd mă aşezam la volan, unchiul meu îmi strigă:
— Ascultă, Jean, ia din servieta mea ce am pus eu acolo.
O deschisei şi găsii un revolver militar de calibrul 45.
— Este arma mea de ofiţer de artilerie. Ia-o cu tine, cine ştie cu ce vă puteţi întîlni? În buzunarul uşii automobilului se găsesc două cutii cu gloanţe.
— Asta e o idee bună, zise Louis. N-aveţi şi alte arme?
— Nu dar cred că trebuie să se găsească puşti de vînătoare în sat.
— Aveţi dreptate. Opriţi-vă la moş Boru. Este un fost subofiţer din armata colonială şi un vînător îndrăcit.
Scularăm din somn pe moş Boru, şi în ciuda protestelor lui, puserăm mîna pe o bună parte din arsenalul lui: o armă Winchester şi două puşti de vînătoare, cu cartuşe de alice.
Plecarăm la răsăritul soarelui, spre est. Urmarăm drumul atît cît se putu; pe alocuri, el era tăiat de falii supărătoare, dar cu deschideri mici, astfel că reuşirăm, de fiecare dată, să trecem. O prăbuşire mai adîncă ne opri în loc timp de o oră. După trei ore de la plecare, ajunserăm jntr-o zonă haotică: cît vedeai, cu ochii, numai munţi prăbuşiţi, imense îngrămădiri de pămînt, stînci, pomi.
— Probabil că ne aflăm aproape de margine, zise Miche. Să mergem pe jos.
Lăsînd în drum maşina fără paznic, poate cam neprevăzători, ne luarăm armele, cîteva provizii, şi intrarăm în zona devastată.
Pentru un geolog, spectacolul era uluitor: un talmeş-balmeş de roci sedimentare, magme din era primară, secundară, terţiară, amestecate în aşa hal, încît descoperii, pe o porţiune de numai cîţiva metri un trilobit
Louis şi Vandal, mergînd în frunte, urcară o pantă, în timp ce eu mă opream să culeg fosile. Cînd ajunseră în vîrf îi auzirăm scoţînd strigăte de uimire.
În citeva clipe, Michel şi cu mine îi ajunseram. Cît puteai cuprinde cu privirea se intindea o mlaştină cu ape uleioase, populată de o vegetaţie formată din ierburi ţepene ce băteau în cenuşiu, ca acoperite de pulbere. Peisajul era sinistru şi grandios. Vandal îşi luă binoclul, şi privind prin el făcu înconjurul orizontului.
