Administratorul evită subiectul, în maniera iritantă, afişată uneori.
― Detaliile Federaţiei Mondiale au fost anunţate acum o lună. S-a înregistrat vreo creştere substanţială a celor şapte la sută care nu mă aprobă sau a celor doisprezece la sută care n-au deocamdată o părere?
― Încă nu. Dar nu asta este important. Mă nelinişteşte sentimentul general, existent chiar şi printre susţinătorii voştri, că a sosit momentul dezvăluirii misterului.
Suspinul lui Karellen era perfect din punct de vedere tehnic, deşi parcă îi lipsea convingerea.
― La fel crezi şi tu, nu-i aşa?
Întrebarea fusese atât de retorică încât Stormgren nu se obosi să răspundă.
― Mă întreb dacă într-adevăr îţi dai seama, vorbi el cu sinceritate, cât de dificilă devine sarcina mea în condiţiile acestea?
― N-aş zice că o favorizează pe a mea, răspunse Karellen. Aş dori ca oamenii să înceteze să mă considere un fel de dictator şi să-şi aducă aminte că sunt un simplu funcţionar civil, încercând să pună în aplicare o politică colonială ce n-a fost iniţiată de el.
Asta, gândi Stormgren, era o definiţie destul de interesantă. Se întrebă dacă era şi adevărată.
― Nu poţi, cel puţin, să ne oferi un motiv pentru izolarea aceasta? Deoarece n-o înţelegem, ne irită şi dă naştere la nenumărate zvonuri.
Karellen hohoti cu râsul lui adânc, prea răsunător ca să fie pe de-a întregul omenesc.
― Ce se mai zvoneşte că sunt? Mai este la modă teoria cu robotul? Mai bine să fiu un maldăr de cipuri, decât ceva asemănător unui centiped ― ah, da, am văzut caricatura de ieri din Chicago Times! Mă gândesc să solicit originalul.
Bărbatul îşi umezi buzele. Se gândi că în unele momente Karellen îşi privea sarcinile cu prea multă uşurinţă.
― Este o chestiune serioasă, rosti el reprobator.
― Dragul meu Rikki, făcu Overlordul, dacă mai am câte ceva din puterile mintale de altădată, asta se datorează numai faptului că nu iau rasa umană în serios!
Stormgren nu reuşi să-şi ascundă zâmbetul.
― Declaraţia ta nu mă prea ajută.